Hai să fim serioşi. Muncitorii care au mai rămas să hămălească pe tarlaua Sidex (actual ArcelorMittal Galaţi) sînt la fel de disperaţi ca un consumator de cocaină intrat în sevraj. Sînt dependenţi de locul lor de muncă ieftin din Sidex, unde sînt plătiţi cu doi arginţi găuriţi, şi asta pentru că altceva nu sînt în stare să facă. Ei nu s-au născut siderurgişti, ci doar au gene de combinişti moştenite de la tatăl lor care a condus o combină prin lanul de porumb de la Vîrlezi, pe post de Ferrari comunal.
Aproape toţi oamenii de valoare au plecat din Sidex şi şi-au găsit de treabă în altă parte. Da, inclusiv pe criza asta financiară. În Sidex au rămas laşii. Ţăranii care dacă de mîine se închide combinatul, ei nici măcar seminţe la colţul străzii nu sînt în stare să vîndă. Iar chestia asta, din punctul meu de vedere, e valabilă atît la nivelul ghebarilor, cît şi al celor din TESA, care cară degeaba o mapă prin întreprindere.
Fraieri cu carte de muncă
Toţi cei cu meseria în mînă au plecat din Sidex, căci nu puteau suporta umilinţa să își omoare sănătatea pe un salariu de 11-12 milioane de lei, nemajorat din martie 2008 încoace. Doar un prost nepriceput, care şi-a vîndut casa părintească de la ţară crezînd că se va ajunge mare boier la oraş, ar mai sta să suporte umilinţa de a rămîne cu aceeaşi leafă de 3 ani încoace. Timp în care prostul de el, din salariul lui nemajorat de ani de zile, mai cotizează şi la toate sindicatele de căcat din Sidex, care nici măcar cuantumul ajutorului de înmormîntare în caz de accident de muncă nu au fost în stare să îl crească la așa-zisele negocieri ale Contractului Colectiv de Muncă (CCM).
