Administrația Piețelor Agroalimentare Galați este o societate comercială întreținută din bani publici, care administrează niște tarabe. Adică amplasează tarabe în piețele publice din Galați și le ia banii țiganilor (speculanților) care vor să vîndă aici toate cele, de la cartofi și pătrunjel pînă la nectarine sau usturoi.
Administrația Piețelor Galați are sediul pe str. Traian, în Piața Centrală. În fața sediului, cei care muncesc pe salarii dolofane la Administrația Piețelor Galați beneficiază de locuri de parcare. Adică toată cohorta pesedistului Eugen Zaharia (directorul acestei societăți aflată în subordinea Consiliului Local Galați) are rezervată locuri de parcare prevăzute cu stîlp de blocat. Asta pentru ca atunci cînd salariații vin dimineața la birou, să aibă unde să își lase mașinile scumpe, luate dintr-un salariu de bugetar. Sînt vreo 20-25 de locuri de parcare unde nu poate parca nimeni, în afară de șmecherii de la Administrația Piețelor Galați.
Directorii de la Piețe sînt șmecheri și cînd nu vin la serviciu
Problema este că acești directori și directorași de la Administrația Piețelor Galați se comportă ca niște neamuri proaste. Și am să argumentez. În Piața Centrală abia ai unde să îți lași mașina, locurile de parcare fiind extrem de puține, comparativ cu aglomerația din zonă. E, cei de la Administrația Piețelor Galați nu îi lasă pe șoferii din Galați (oameni veniți la cumpărături) nici măcar în zilele de duminică să își parcheze mașinile în locurile din fața societății. Duminica este zi liberă pentru cei de la Administrația Piețelor Galați, adică nu vine nici naiba la muncă, dar cu toate astea locurile de parcare rămîn rezervate (cu ștanga ridicată), nu cumva să parcheze acolo gălățenii veniți la cumpărături în Piața Centrală (vezi foto făcută ieri, duminică, în jurul orei 10,30). Gălățeni care, făcînd cumpărături din Piața Centrală, contribuie financiar la bunăstrarea Administrației Piețelor din Galați.
În loc să lase jos barele alea din fier, de culoare galbenă, în zilele de duminică, atunci cînd personalul TESA de la Administrația Piețelor Galați nu are program de lucru, directorul Eugen Zaharia & co. țin ocupate degeaba niște locuri de parcare. De ce? Pentru că așa vor ei, care-i problema voastră, mă, sclavilor, plătitori de taxe și impozite?!