Marius Valeriu Toropu și Alexandra Bolchis, ambii consilieri superiori în cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Galați -Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, au fost reținuți de procurorii DNA. Inspectorii fiscali sunt acuzați de luare de mită pentru facilitarea unei rambursări de TVA. Anchetatorii spun că cei doi au pretins de la o persoană din Constanța peste 31.300 de mii de lei. Suma constituia un procent din rambursarea de TVA a firmei denunțătorului.
În schimbul banilor, cei doi consilieri din cadrul Serviciului de Inspecţie Fiscală Persoane Fizice ar fi trebuit să efectueze respectivul control şi să faciliteze, astfel, obţinerea, de către denunţător, a sumei solicitate cu titlu de rambursare a taxei pe valoarea adăugată (313.000 lei).
„Fără această verificare, finalizată cu raportul de inspecţie fiscală din data de 17.03.2014, plata nu putea fi efectuată. Denunţătorul a acceptat propunerea formulată de cei doi inculpaţi şi, la indicaţia consilierului Toropu Marius Valeriu, i-a remis acestuia suma pretinsă, în două tranşe, ambele plătite în cursul lunii martie 2014. Prima în valoare de 15.000 de lei, iar cea de-a doua în valoare de 16.300 de lei”, se mai arată în comunicatul organelor de anchetă.
În cursul zilei de ieri, cei doi angajaţi au fost prezentaţi cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile la Tribunalul Constanţa. Conform ultimelor declaraţii de avere, Marius Valeriu Toropu are un salariu anual de 49.004 lei, în timp ce Alexandra Bolchiş a încasat un salariu de 39.267 de lei.
Mită la Fisc. Doi consilieri superiori ai Fiscului din Galați, reținuți de procurorii DNA

-->