Universitatea “Dunărea de Jos”, care împlinește anul acesta 40 de ani de existență, a primit astăzi vizita ministrului delegat pentru Învățămînt Superior, Cercetare Științifică și Dezvoltare Tehnologică din Ministerul Educației Naționale.
Descălecat la Galați, Mihnea Costoiu a fost plimbat de rectorul Iulian Bîrsan prin toate laboratoarele și stațiile de cercetare pe care le are, la momentul de față, Universitatea “Dunărea de Jos”. Dar dincolo de discuțiile mai mult sau mai puțin protocolare și de plimbarea cu Cahulobuzul, Mihnea Costoiu a ținut să puncteze, într-o conferință de presă, cîteva din concluziile trase.
Un program de cercetare de 20 de milioane de lei
Reușita, pe care a ținut s-o puncteze și ministrul delegat pe cercetare, e cu atît mai importantă dacă ținem cont de faptul că de anul trecut s-au schimbat criteriile de evaluare a unor astfel de proiecte, accentul punîndu-se pe partea practică/aplicată a cercetării. Această schimbare a făcut ca doar șapte universități din România să reușească să cîștige astfel de proiecte, iar Universitatea “Dunărea de Jos” e una dintre ele.
În linii mari, proiectul cîștigat de Universitatea “Dunărea de Jos”, pe acvacultură, presupune un studiu de dezvoltare a pisciculturii în sistem recirculant. Practic se urmărește ca în urma implementării acestui proiect, în cîțiva ani, să crească consumul de pește de la 4,5 Kg/om, cît este acum, la aproximativ 15 Kg, cît ar fi media de consum în UE.
Colaborarea cu Republica Moldova, încurajată și mult mai bine finanțată
Ministrul Mihnea Costoiu a mai ținut să precizeze că Ministerul Educației încurajează și nu doar cu vorbe buna colaborare pe care Universitatea Dunărea de Jos a dezvoltat-o cu Republica Moldova. Concret, a fost suplimentat numărul de burse, s-a introdus un program de tip Erasmus (acesta oferă posibilitatea de a studia pe perioade mai mici decît cei trei sau patru ani cît presupune varianta clasică de studiu), a fost mărit numărul de locuri de la admitere destinat moldovenilor și vor fi finanțate și cîteva noi programe comune cu Republica Moldova.
Programul de burse doctorale a fost în sfîrșit deblocat
La capitolul nereușite, ministrul Mihnea Costoiu a trecut întîrzierea excesiv de mare a semnării programului de burse doctorale.
Deși acesta a fost pus la punct încă din vara anului trecut și ar fi trebuit să fie semnat undeva în octombrie, datorită unei abrambureli administrative, punerea lui în practică s-a amînat pînă de curînd. Asta înseamnă că toți cei care și-au desfășurat în acestă perioadă studiile doctorale, au făcut cercetare pe stomacul gol, ministerul uitînd să-i plătească. La capitolul vinovați, ministrul Costoiu nu s-a sfiit să arate cu degetul înspre Ministerul Muncii precizînd că pe acolo s-au blocat lucrurile.