Înainte de a intra abrupt în subiect, haideți să vă spun o poantă pe care o făceam acum doi ani cu un amic al meu. Știți de ce și-a deschis Dinu Patriciu revista Forbes, pe care nu o cumpără nici dracu? Pentru că a vrut să pună “Rezervat” pe titulatura de “cel mai bogat român”, să nu îl mai faulteze ăia de la revista Capital, cu al lor Top 300, instalîndu-l pe prima poziție pe Constantin Iosif Drăgan sau pe Ion Țiriac. Prin urmare, 100 de ani de-acum înainte, ca să vă intre bine în cap, băi sărăntocilor, cel mai bogat om din România este și va fi Dinu Patriciu.
Da, dar asta doar pe hîrtie. Mai exact, pe hîrtia aia lucioasă a revistei Forbes, pe care, îmi face o deosebită plăcere să repet, nu o citește nici dracu. La cele 2,2 miliarde de euro de care revista Forbes (adică revista lui Patriciu) spune că dispune magnatul Dinu Patriciu, ne-am aștepta cu toții ca imperiul său media, format din Adevărul Holding, să prospere, să cucerească piața asta aflată în cădere liberă. La dracu, cînd declari că ai bani de 100 de ori mai mult decît orice investitor din mass media din România, nu te apuci să închizi ziare, să-ți restrîngi activitatea, să începi să mînînci parizer în loc de carne de rechin.
Ce vor face ziariștii de la Adevărul de Seară Galați
E, uite că Dinu Patriciu a reușit această performanță deloc notabilă, anunțînd astăzi că închide rețeaua Adevărul de Seară (ADS). După cinci luni în care a apărut în ediție tipărită, Adevărul de Seară (Galați, Brăila, Iași, Timișoara, Cluj etc) dispare de pe piață, de bun ce era. Cît timp l-au citit boșorogii moca, Patriciu se lăuda cu un tiraj record de 12.000 de exmplare pe zi, în Galați, și 500.000 la nivelul întregii țări. Cînd Adevărul de Seară a fost băgat la chioșcuri, pe bani, s-a dus naibii și marele tiraj. Nu îl cumpăra nici dracu!
Ce vor face ziariștii de la Adevărul de Seară Galați? Dar care ziariști, că în acest moment redacția ADS este înțesată doar de șefi (Costel Crângan, Marius Mototolea, Mariana Constandache) și de doi băieți (Liviu Ghinea și Bogdan Nistor), care scriu și ei nimicuri de pe Youtube sau de la Inspectoratul Școlar Județean, condus de Doruleț Resmeriță. Ceilalți ziariști, care formau pînă acum două luni redacția Adevărul de Seară Galați, au fost puși la perete, deposedați de domeniile pe care inițial fuseseră repartizați și lăsați să se zbată aiurea, poate-poate își vor da demisia, astfel ca trustul condus de Patriciu să scape de anumite probleme, cum ar fi, de pildă, plata șomajului către acești oameni (amănunte aici) care și-au făcut treaba, conform fișei postului.
Alde Crângan, Mototolea și Constandache vor continua să scrie pentru Adevărul de Seară on-line, căci pe print nu mai există, a fost desființat. Asta pînă cînd marele miliardar Dinu Patriciu va ajunge la concluzia că și internetul ăsta e destul de scump pentru portofelul lui și va închide și prăvălia din spațiul virtual.