Mi-am propus pe această cale să îndrept crunta nedreptate care i s-a făcut directorului Poliţiei Locale Galaţi, Mihai Manoliu, despre care s-a tot spus că are porecla Pechinezu’, aluzie la faptul că ar avea comportamentul unui cotei pricăjit, care se gudură aiurea pe lîngă stăpîn. Oameni buni, după cum lesne se poate constata şi din poza alăturată, Mihai Manoliu nu are cum să fie pechinez. Dacă o să aveţi răbdare să priviţi mai mult de 10 secunde poza care însoţeşte acest articol, o să constataţi că directorul Mihai Manoliu are personalitate, de cred că mor femeile după el. Ce mai, Manoliu este o combinaţie reuşită între Telly Savalas (alias Kojak, din serialul cu acelaşi nume) şi Scooby Doo. De la Kojac a luat chelia, iar de la Scobby Doo – urechile. Am glumit! De la Scobby Doo a luat, desigur, inteligenţa şi capacitatea de a rezolva în timp util cele mai crunte dileme cu care se confruntă la viaţa lui un poliţist, fie el şi local.
Păcat că Mihai Manoliu s-a născut în anii ’60 (în 1960, mai exact), într-o comună săracă din judeţul Vaslui. Păi, dacă venea pe lume undeva în America, cu fizicul lui expresiv şi bagajul de inteligenţă cu care, desigur, l-a înzestrat natura, Mihai Manoliu cu siguranţă ajungea să facă ravagii la Hollywood, nu s-ar fi irosit într-un birou obscur, ca şef al unor mînuitori de pulane agramaţi (şi poponari pe deasupra).
Mihai Manoliu – din profil zici că-i Scooby Doo (foto)
-->