Universitatea “Danubius” organizează mîine (miercuri, 16 octombrie 2013) prima ediție a evenimentului Ziua Carierei 2013, care va avea loc la sediul Universității, începând cu ora 9.00. La eveniment sînt așteptați atît companiile interesate să recruteze personal calificat, cît și studenții aflați în căutarea unui job adecvat pregătirii lor. Așadar, Ziua Carierei 2013, organizată de Universitatea Danubius, este un excelent prilej pentru companii și studenți (și nu numai) de a găsi exact ceea ce caută în materie de job-uri.
La tîrgul de job-uri de mîine au confirmat participarea următorii: Uniunea Agenţiilor de Publicitate din România ( Radu Florescu – Preşedinte şi Eleonore Af Schaumburg Lippe), Henkel Cosmetice România (Gabriel Barbu – Director general), 3,14RO (Dan Piroi – Director executiv), George Butunoiu – no.1 în recrutare în România.
Evenimentul va avea și cîțiva invitați speciali. Astfel, începînd cu ora 16.00, tot la Universitatea Danubius, Ioan Gyuri Pascu, Florin Chilian și Cosmin Nedelcu, alias Micutzu, vor susține momente artistice.
Miercuri are loc Ziua Carierei 2013, la Universitatea Danubius
-->