Cică: “este important să avem o imagine clară asupra viitorului termoficării în Galați”. Nu e tare asta? Deci edilului i-au luat trei ani și jumătate de mandat pentru a ajunge la concluzia că mortul e pe masă și începe să și pută. Păi dacă nici asta nu e o glumă proastă, atunci ce mai e?
Dar nu vă faceți probleme, căci Stan și-a suflecat mînecile și s-a apucat de treabă. Ba chiar s-a dus pînă la București să se întîlnească cu oficiali din Ministerul Energiei pentru a discuta problema termoficării orașului. Iar la întîlnire au participat și reprezentanți Romgaz, Transgaz și Electrocentrale.
Ei, aflînd această veste minunată, nu-i așa că putem răsufla ușurați? Dar asta nu e tot. Printr-un comunicat de presă al Primăriei Galați, edilul ne transmite gîndurile și îngrijorările de sezon: “trebuie să știm în ce direcție mergem, pentru că așa cum funcționează acum sistemul de termoficare nu este o soluție pe termen lung. Cheltuim foarte mulți bani pentru a-l menține în stare de funcționare, astfel încît gălățenii bun platnici să nu aibă de suferit, și acest lucru nu poate continua la nesfârșit. Vrem să știm ce intenții are Ministerul Energiei, ca proprietar, cu Electrocentrale Galați. Și aceasta pentru că nimeni nu investește bani într-o afacere în care producția, transportul, distribuția, facturarea și încasarea nu sunt un tot unitar”.
Absolut de acord, însă gălățenii nu prea pricep ce l-a împiedicat pe Marius Stan să se apuce de treabă din prima zi de mandat. Și să mai ales să vină cu soluții. A fost timid? Sau poate timorat, cine știe? Păi nu e cam cinic să vii după aproape patru ani în care nu ai fost nici măcar în stare să întreții/gestionezi sistemul și să vorbești de viitor? Viitor în care tu, ca și edil, e foarte posibil să nici nu mai faci parte din schemă.
Orice s-ar spune, conducerea întru faliment a sistemului de termoficare este una din marile reușite ale administrației Stan. De acord, omul nu e singurul vinovat de acest deznodămînt, probabil nici cel mai important. Dar Stan e responsabil de lipsa de idei, viziune și strategie, de faptul că a stat ca țața pe lîngă conducte fără să aibă capacitatea (el sau oamenii de care s-a înconjurat) de a veni cu o soluție salvatoare.
P.S. Băi, Stane, ce mai plîng gălățenii la glumele tale, ceva de speriat!