Puțin îmi pasă de explicațiile pe care cu siguranță le vor da șefii Electrica Galați în următoarele ore. Faptul că au lăsat astăzi fără curent electric nu mai puțin de șase cartiere din Galați (Micro 40, Micro 13B, Micro 38, Micro 39A, Micro 39B și Micro 39C), timp de două ore, nu poate fi scuzabil, și cu atît mai puțin iertabil. Prin urmare, toți directorii vechi și noi din cadrul Electrica Galați merită o mare m**e colectivă din partea cetățenilor și agenților economici din cartierele mai sus amintite (zona Aviație), care au stat astăzi ca fraierii, între orele 12.00 și 14.00, așteptînd să vină lumina. Oamenilor li s-au oprit mașinile de spălat din senin și li s-au ars becurile aiurea, pentru că niște băieți de la Electrica sînt plătiți cu sute de milioane de lei lunar, ca să ridice din umeri atunci cînd apar probleme pe rețea. Cum să dureze două ore să rezolvi o amărîtă de avarie?, cînd ai o armată de oameni, cînd deții monopolul pe piață și dispui de jdemii de mașini cu care să te poți deplasa la orice oră, în orice colț al orașului.
Cetățenii și agenții economici din Aviație lăsați astăzi fără curent electric, cărora li s-a dezghețat carnea din congelator, le transmit “Multă carne-n frigider!” directorilor de la Electrica Galați, coordonați de marele specialist Iulian Aramă.
M**e, Electrica!
-->