Pentru admiterea de toamnă, Universitatea “Dunărea de Jos” scoate la concurs 394 de locuri la buget și peste 1100 de locuri la taxă. Cei din conducerea universității au recunoscut că importante sînt locurile bugetate, iar prorectorul Adrian Lungu a dat asigurări că nu vor rămîne locuri neocupate la buget. În ce privește cele cu taxă, ele chiar nu sînt o prioritate pentru universitate.
“Avem peste 2500 de absolvenți în sesiunea din vară, mai există și sesiunea de toamna la licență, unde avem înscriși aproximativ 400 de absolvenți, prin urmare ar fi cam 3000 de absolvenți de licență pe aproximativ 2200 de locuri scoase la concurs la masterat. Regulile de admitere sînt aceleași ca și la admiterea din vară”, a precizat prorectorul Adrian Lungu.
În ceea ce privește învățămîntul cu frecvență redusă vor fi puse la bătaie 40 de locuri la Drept și 75 de locuri la Română – Engleză. La masterat sînt 780 de locuri la buget și peste 1400 de locuri la taxă.
La învățămîntul cu frecvență redusă și la distanță, admiterea este pe bază de dosar, iar la masterat admiterea se face, ca și la învățămîntul de
licență cu frecvență, prin concurs, criteriile fiind diferite, în funcție de facultate.
După cum am aflat de la secretarul comisiei de admitere, Ciprian Vlad, calendarul de desfășurare a admiterii, sesiunea septembrie, este compus din trei etape: “La concursul de admitere la învățămîntul de licență cu frecvență așteptăm candidații să se înscrie începînd de luni, 7 septembrie, pînă pe 10 septembrie, urmînd ca examenele să se desfășoare în perioada 11 – 13 septembrie. Pentru învățămîntul la distanță înscrierile se fac în perioada
7 – 18 septembrie, iar pentru studiile de masterat, înscrierile se derulează în perioada 16 – 19 septembrie”.
Locuri în cămine sînt cît pentru două valuri migratoare, dar nu prea mai sînt studenți
Vremurile în care era bătaie pentru un loc în cămin au apus din fericire sau poate din nefericire, depinde de care parte a căminelor privești. Acum, Universitatea “Dunărea de Jos” stă excelent la acest capitol scăderea demografică, dar și apetitul redus pentru studii (în această zonă de țară), contribuind din plin la fenomen.
Mai exact, universitatea are 2875 de locuri în cămine, cifră care depășește cu mult solicitările studenților.
În acest context există camere în care stau doar doi sau trei studenți, asta deși capacitatea lor este mai mare. În plus, Universitatea “Dunărea de Jos” este în curs de a rezolva și problema de termie a căminelor de la ASE, singurele care mai depind de oraș în acest sens. Astfel, se pare că pînă în decembrie și căminele respective vor avea propria centrală termică.