Dacă acum trei săptămîni Marius Stan bătea cu pumnul în masă la o banală ședință de partid (PNL Galați), dîndu-se mai coios decît Terente, astăzi același Marius Stan a ajuns ținta miștourilor colegilor de partid. Ieri (duminică), după numărarea voturilor, și mai cu seamă astăzi, cînd spiritele s-au mai calmat, liberalii gălățeni care oricum nu l-au avut niciodată la inimă pe Marius Stan au început să îl ia la preț de matineu pe actualul primar. Motivul: acesta a părăsit nervos și plin de el sala la alegerile de duminică, amenințînd apoi pe holuri că va merge el la București, la președintele Crin Antonescu, și îl va convinge să schimbe soarta scrutinului. De altfel, Marius Stan a ținut să sublinieze și în fața ziariștilor faptul că rezultatul alegerilor va ieși așa cum va dori el, nu cum s-a votat în sală. “Undeva în luna august vom avea alegeri la filiala județeană, iar eu voi fi cel care va ajunge președinte”, a spus Marius Stan sigur pe el.
“Marius Stan? Un fricos”
Liberalii gălățeni care s-au bucurat în sinea lor de faptul că senatorul Paul Ichim a ieșit învingător în competiția cu Marius Stan (retras din cursă înaintea începerii votului) au ajuns cu miștourile pînă într-acolo încît să îl facă pe actualul primar “pîrîcioasă mică”, aluzie la faptul că s-a dus cu pîra la Crin Antonescu. Urît, destul de urît, să recunoaștem. Discuțiile, evident, s-au purtat în cadru restrîns, la o cafea, undeva la o terasă unde se putea face revista presei, atît în varianta print cît și online. Din cîte am înțeles, băieții citeau ziarele ba tipărite pe hîrtie, ba de pe mobil/tabletă și făceau caterincă maximă de Marius Stan. Și ziceau despre Marius Stan că este un fricos care (și-au adus ei aminte) a fugit cît a putut de confruntări în campania electorală din 2012, acum a fugit și de meciul cu Paul Ichim, dar vrea să fie președinte. Un președinte numit, nu ales, ca să fie sigur de victorie.