Toată lumea știe că Ionel Petrea, șeful ITM Galați, este iubitor de felul lui. Iar specialitatea casei o reprezintă politicienii, în special cei aflați la Putere.
Omul pur și simplu are o slăbiciune pentru ei și nu se poate abține să nu-i pupe peste tot. Probabil că așa, adică pentru că este un profesionist desăvîrșit, se și explică cum de Petrea a rămas șef la ITM și pe vremea pesediștilor și acum, cînd la putere sînt colegii lui din PD-L. Apropo, zvonurile care-l dau pe Ionel ca filoBocist mi se par niște exagerări răutăcioase. În fond, cine s-a iubit atît de îndelung cu pesediștii nu poate trece așa repede la perversiuni cu pedeliștii, nu?
Azi, Ionel Petrea a ținut o conferință de presă în care a anunțat că ”ITM a început în forță ofensiva împotriva muncii la negru”. Ziceți voi dacă asta nu vi se pare penibil. Din discurs nu au lipsit expresii ca ”atragem atenția” sau ”ne vom folosi de toată tenacitatea”. Am avut senzația că ziariștilor le-a trecut un fior muncitoresc pe șira spinării cînd șeful ITM a raportat depășirea producției la hectar în lupta cu munca la negru. Și pentru a fi mai convingător, Petrea a venit cu statistici care demonstrau, fără tăgadă, depășirea planului la amenzile date celor care muncesc la negru. Mai mult, pentru a părea Boc de convingător, Petrea a dat ziariștilor cîte un CD cu filmulețe în care inspectorii ITM se filmau, fără camera ascunsă, în exercițiul funcțiunii.
Problema e că filmele cu pricina sînt atît de ”bine editate” încît n-a mai rămas mare lucru din ele. Din unele s-a tăiat așa de mult, încît au ajuns să conțină 8 sau 12 secunde.
Dar piesa de rezistență a fost păstrată de șeful ITM pe finalul conferinței. Astfel, Petrea a anunțat ritos că inspectorii din subordine nu vor precupeți niciun efort în lupta împotriva muncii la negru și vor munci chiar și noaptea. Asta deși, a lăsat Petrea să-i scape ca din întîmplare, în ultimul timp angajații de la ITM se aleg cu injurii, amenințări și, ultima modă, chiar și blesteme. Sărăcuții, parcă văd că mîine poimîine o să înceapă să-l viseze pe Omul Negru și o să facă iar pipi pe rapoarte de frică. Eu propun să fie recompensați cu un spor de blestem, ceva, sau măcar cu unul de noapte. Ce ziceți?
ITM-ul organizează ”acțiuni de noapte” pentru a depista munca la negru
-->