Din punctul meu de vedere, nu ar trebui să existe cacofonii acceptate, pentru simplul motiv că orice cacofonie este inacceptabilă. A scuza anumite cacofonii e ca și cum ai grația un viol, pe principiul că agresorul a purtat prezervativ. Ion Luca Caragiale și Biserica Catolică reprezintă niște cacofonii de tot căcatul. Ele ar trebui să zgîrie pe creier orice român întreg la cap, cu minime cunoștințe de limba română. Dar, cu toate acestea, cacofoniile “Ion Luca Caragiale” și “Biserica Catolică” sînt tolerate, îmbrățișate, ba chiar încurajate de Academia Română.
Bun, înțeleg că nu putem să schimbăm acum numele marelui dramaturg ploieștean Ion Luca Caragiale și nici să modificăm denumirea Bisericii Catolice, astfel încît să nu mai avem de-a face cu cacofonii. Dar cred că stă în puterea noastră să nu ne mai cacofonăm pe noi catalogînd aceste cacofonii drept “cacofonii acceptate” de limba română.
