Deocamdată, patronul TV Galați, deputatul PSD Florin Pâslaru, a anunțat doar în cadru restrîns, adică la o ședință de redacție, faptul că este dispus să vîndă 40% din acțiunile TV Galați. Florin Pâslaru nu vrea sau nu poate să mai susțină financiar televiziunea locală cu ajutorul căreia a ajuns deputat, și-a făcut vilă pe str. Al. I. Cuza, și-a înnoit parcul auto și le-a promis că le cumpără mașini și proastelor care și-au dat jos chiloții în fața lui, pentru 50 de euro.
Bine, acum am fi cel puțin idioți dacă ne-am apuca să îl plîngem pe deputatul Pâslaru. Căci dacă e să ne raportăm la cumpărăturile pe care Pâslaru le-a făcut de curînd, mai degrabă i-am sparge fața aia de saltimbanc antipatic. Căci pe vremurile astea de restriște, patronul TV Galați a achiziționat un teren de 3.500 de metri pătrați în comuna Vînători și și-a luat și o casă în județul Buzău (comuna Greabăn). Toate, evident, din umilul său salariu de deputat, din care găsește resurse să îl plătească și pe trîntorul de fecior-su, pentru faptul că ține de șase la cabinetul său de parlamentar.
Marius Necula și Bunea Stancu vor să dea bani pe televiziunea lui Pâslaru
Pâslaru s-a înnoit cu terenuri și case, dar salariile angajaților de la TV Galați nu le-a mai plătit din luna ianuarie 2010. Cine știe, poate că Pâslaru este superstițios și și-a propus să nu mai achite nici o leafă timp de un an, pînă în ianuarie 2011.
Dar cine este prostul ăla atît de retardat, încît să îi dea o căruță de bani lui Florin Pâslaru, doar pentru a deveni nefericitul posesor a 40% din acțiuni la TV Galați, adică un acționar minoritar care nu contează atunci cînd va veni vremea să se ia o decizie.
E, cică Pâslaru ar fi găsit doi fraieri care să pună banul pe masă pentru țeapa asta. Este vorba despre senatorul PDL Galați Marius Necula și de președintele Consiliului Județean Brăila Gheorghe Bunea Stancu (PSD). Necula este un fost pesedist de nădejde, care s-a infiltrat printre portocalii, căci aici e momentan rostul de produs mălai, în timp ce Stancu are mai mulți bani decît veți putea număra voi vreodată.