A trebui să caut astăzi aproape o oră un om de cultură la Festivalul de carte Axis Libri, care are loc pe aleea de la P-uri. Și cînd să plec dezamăgit că în jurul meu erau numai poeți cocalari (cazul lui Petre Rău) sau amante care cred că dacă oftează în rime sînt deja poetese, văd nu unul, ci doi oameni de cultură. Oameni grei, fraților, despre care a auzit tot Galațiul, toată țara, ba cred că e posibil ca ei să fie cunoscuți și opiniei publice de pe Marte. Este vorba, după cum se poate vedea în poza alăturată, de domnii Nicolae Melinescu (stînga) și Ilie Zanfir. Unul mai citit decît celălalt. Am dat mîna astăzi cu amîndoi, iar domnu’ Nicolae Melinescu încerca să se prezinte, să îmi spună ce și pe unde a lucrat. “Nu-i nevoie, vă știu de la televizor”, i-am răsuns eu în glumă celui care a fost crainic al Telejurnalului TVR, în perioada 1972-1989, după care a fost corespondent al TVR în SUA vreme de 12 ani, cam pînă prin anul 2001. Pe vremea lui Ceaușescu erau trei crainici mari și lați la TVR: Nicolae Melinescu, Paul Șoloc și Cornelius Roșianu. Melinescu venise la Galați ca să își lanseze cartea “O viziune despre televiziune”. Prezentarea urma să i-o facă și mai marele om de cultură, pe nume Cătălin Negoiță, de la Express TV. De fapt, această lansare ar fi trebuit să aibă loc miercuri, 22 mai, ora 16.00. Dar, după cum mi-a spus Nicolae Melinescu, miercuri a intervenit o problemă: “Mi-au spart mașina și a trebuit să rămîn la Constanța să dau declarații la poliție, știți dumneavoastră…” Bre, te pomenești că hoții vroiau să îi fure cartea înainte de lansare, ca să o multiplice în sute de mii de exemplare pirat și să o arunce pe piață.
Ilie Zanfir, nimic despre striptis
Alături de Melinescu nu putea sta decît un veritabil om de cultură, cum este domnu’ Ilie Zanfir, directorul Bibliotecii V.A. Urechia Galați. Inițial, am vrut să dau următorul tilu acestui articol: “Nea Nicu și nea Ilie băgară festivalu-n vrie”, dar am zis că Festivalul Axis Libri o fi el în cădere liberă, însă deocamdată nu s-a înecat. Dar pînă duminică (cînd se termină festivalu’) mai sînt două zile, iar dacă o să plouă ca ieri s-ar putea să se ducă definitiv la fund. În plus, nu ar fi fost corect față de Ilie Zanfir. Păi, nea Ilie a fost cel care a insistat să mă prezinte lui Nicolae Melinescu (după ce a văzut că i-am tras în poză) și să mă lingușească spunîndu-i fostului crainic de la TVR ce mare ziarist este Iulian Grosu, iar eu să fac mișto de el acum dînd titluri oribile? Nu se face așa ceva, este? Îmi pare rău însă că situația a fost de așa natură încît nu mi-a permis să stau mai mult de vorbă cu nea Nicu și cu nea Ilie. De pildă, pe domnu’ Ilie Zanfir l-aș fi întrebat dacă în cadrul festivalului va fi la un moment dat și un număr de striptis, ca să vin și io să trag un video și să ne mai distrăm aicișa, pe antidotul.ro.