Pasiunea pentru fotbal este scumpă la Galați. Peste noapte, aleșii locali s-ar putea trezi „acționari” la clubul Oțelul. Lor li s-ar putea imputa suma de 500.000 de euro pe care, în 2012, au acordat-o, ilegal, echipei de fotbal, cu un entuziasm demn de filmele cu Stan și Bran. La un calcul simplu, fiecare dintre cei 27 de consilieri trebuie să scoată din buzunarul propriu nu mai puțin de 18.500 de euro. Totul a pornit de la o decizie a Curții de Conturi Galați din 2013, care declara ilegală alocarea sumei respective către clubul de fotbal gălățean.
Asta deoarece încalcă prevederile Legii educaţiei fizice şi sportului, pentru că nu sunt destinaţi „finanţării unor programe sportive de utilitate publică, aprobate prin ordin al ministrului Tineretului şi Sportului, iar beneficiarul finanţării este o structură sportivă de drept privat, cu scop patrimonial, organizată ca societate pe acţiuni, în vederea obţinerii de profit”.
Primarul Marius Stan a contestat decizia la Curtea de Conturi a României, care însă nu i-a dat cîștig de cauză. Răspunsul a venit astăzi și ca urmare, toți cei 500.000 de euro vor fi recuperați, chiar dacă mai există varianta unui alt recurs. Este greu de crezut că actualul proprietar al clubului va accepta să returneze banii, în condițiile în care Adamescu este performer doar la luat, nu și la dat. Conform legii, banii trebuie imputați celor care i-au risipit, adică aleșilor locali.
„Onorabilii” consilieri locali erau la un pas să repete prostia și în 2013. Ei au vrut din nou să aloce o sumă de bani clubului Oțelul și cu greu au fost convinși de juriști că nu este posibil. Municipalitatea nu putea susţine financiar echipa, întrucât sediul social al clubului fusese mutat la Bucureşti şi legea nu permite finanțarea cu bani de la bugetul local a unui club care nu este din oraş.
În Consiliul Local, prostia și pasiunea pentru fotbal ustură la buzunar
-->