În caz că nu vă mai amintiți, pe 1 mai primarul Marius Stan prelungea în mod suspect (inițial spusese că orice formă de prelungire este ilegală) licențele de transport ale operatorilor privați. Asta după o făcătură de grevă și bizare jocuri de culise.
Mai exact, de unde se tot discuta despre desființarea lor, cei cu maxi-taxi au ieșit mult mai întăriți de pe urma acelei “greve spontane”, primind de la primăria lui Marius Stan tot ce și-au dorit. Ba chiar și în plus. Asta e, ale administrației enigme pe care iată că nici DNA-ul nu prea vrea să le descîlcească.
Altceva nu înțeleg gălățenii atunci cînd dau de aceleași prosoape în geam (vezi foto), de aceleași meltenisme. OK, operatorii privați au învins iar licențele au fost prelungite, pentru că așa trebuia. Bine, bre, Marius Stan, dar puțintică ordine nu se putea face cu ocazia asta, măcar așa de ochii lumii? Am înțeles, cineva și-a luat partea leului, iar evaziunea continuă nestingherită.
Dar măcar să se impună niște norme de transport civilizat, chiar era imposibil?
Tot cu degetul în nas și apoi la gingie, telefonul la ureche și eternul prosop în geam. Circulat ca pe uliță, cu depășiri nesimțite, fără asigurare, cu oprit de-anboulea. Oamenii cărați ca pe vite, frîne bruște, manele, etc. Plus șoferi care debordează tupeu și care-și amenință nonșalant clienții.
Nici măcar la partea asta estetică nu s-a putut umbla dacă tot banul și licențele curg pentru încă un an? Decît întrebăm și noi!