A fost agitație mare miercuri dimineață. Lumea se dădea de ceasul morții povestind despre greva de la CFR.
Venea sfîrșitul lumii și nici măcar Bruce Willis nu se afla prin zonă ca să ne salveze. Clipoceau breaking news-urile care anunțau întîrzieri de sute de minute, ceferiștii erau supărați iar călătorii stăteau disperați pi piroane, în Moldova, și pe peroane, în restul țării.
Așadar dimineață a fost o greva spontană a salariaților de la SN CFR (Infrastructură). Spun gurile rele că protestul a avut întîrziere: cică trebuia să înceapă la ora 6.00, dar nefiind japonezi prin preajmă a pornit 60 de minute mai tîrziu. Să ne contraziceți, dacă știți cum, sau să ne spuneți că este o glumă, dacă puteți.
În România, trenurile întîrzie înainte de construcția primei căi ferate și asta nu-i glumă decît pe jumătate. Oricum, miercuri dimineață mulți călători nu și-au dat seama că este grevă pentru că mirosea a deja vu. Oamenii sunt obișnuiți cu întîrzierile și nici duduile de la relații cu publicul nu și-au dat osteneala să explice situația. De aceea, încercăm noi să vă explicăm.
Greva de la CFR a început la ora 7.00 și s-a încheiat la 11.30.
În acest interval nici musca nu a mișcat pe șinele regionalei Galați. Zeci de trenuri au stat cuminți în gări, inclusiv cele ale companiilor private care nu aveau treabă cu greva dar nu puteau utiliza infrastructura.
Salariații SN CFR au declanșat protestul nemulțumiți fiind de salarii. Contractul colectiv de muncă pe companie a expirat noaptea trecută iar oferta conducerii nu a este pe placul salariaților. Sindicaliștii vorbesc despre tot felul de coeficienți, cheltuieli de personal și alte minuni.
Pe românește, noi am înțeles că se cere o creștere salarială de 25% în timp ce șefii companiei propun cel mult 20%. În plus, oamenii solicită îmbunătățirea condițiilor de muncă. Povestea va continua: ceferiștii anunță că protestul de astăzi va fi reluat dacă părțile nu vor ajunge la o înțelegere.