Ne-a fost îndesată în creieri ideea că, la nivel naţional, PSD este cel mai mare partid, partidul-mamut care are membri cîtă frunză, cîtă iarbă. Şi uite-aşa, în timp, românii care nu suportă sub nici o formă partidul născut şi crescut de tovarăşul Ion Iliescu au ajuns să creadă că orice ar face şi ar vota ei, în cele din urmă tot PSD va cîştiga alegerile, căci, vorba aia, este cel mai mare partid din România.
Pornind de la această “legendă” cu PSD în rolul mamutului politic, am fost curios să aflu, aşa ca chestie, cîţi membri are PSD în municipiul Galaţi. De ce doar în municipiu şi nu şi în judeţ? Păi, pentru că la ţară, în comunele sărace, unde oamenii aproape că mor de foame, mulţi acceptă să devină membri ai unui partid chiar şi pentru un braţ de lemne. În schimb, la oraş, acolo unde se presupune că lumea e niţel mai spălată (nu şi pe creier), mai educată, cu acces la informaţie, e mai greu să constrîngi pe cineva să devină membru de partid, mai ales al unui partid care emană mirosuri pestilenţiale, cum este cazul PSD.
În cele din urmă, din surse oficiale, am aflat că PSD are 3.940 de membri, în municipiul Galaţi, ceea ce mi se pare jenant de puţin. Dacă ţinem cont că în oraşul Galaţi sînt aproximativ 200.000 de adulţi, persoane cu vîrsta mai mare de 18 ani (deci legal s-ar putea înscrie într-un partid), numărul de 3.940 de membri nu înseamnă nici măcar 2% din ”piaţa muncii de partid”. Însă, PSD Galaţi, un partid care a încăput pe mîna unor manipulatori, turnători şi escroci la drumul mare, are grijă să prezinte acest procent de 2% ca şi cum ar fi o mare performanţă, pozînd inutil în partidul cu trilioane de activişti devotaţi.
Ghici cîţi membri are PSD în municipiul Galaţi
-->