Ce ne-am face noi gălățenii fără politicienii care iau atitudine, care dau dovadă de clarviziune politică, care apucă cozorocul de moț cum s-ar spune.
Ei bine, unul din ei este consilierul local Ilie Zanfir (PSD), un om de acțiune despre care răutăcioșii spun numai lucruri trăsnite. Cum că ar fi fost șef pe secerătoare, apoi boss la CAP, ba chiar și patron de club de striptis. Primul din Galați. Primul club, nu patron.
În fine, nu despre asta e vorba acum, căci nea Ilie s-a ajuns cu ajutorul partidului ditamai directorul de bibliotecă. La ultima ședință de Consiliul local, pesedistul Ilie Zanfir a ridicat o problemă spinoasă, care din spusele lui părea și oarecum stringentă. E vorba de problema “cozoroacelor de la bloc”. Nu, nu e nicio glumă, de ce vă hliziți acolo în ultimul rînd? Culturnicul Ilie Zanfir a luat atitudine în plen și a grăit ceva de genul: “domnul primar să facem ceva și cu acel cozoroc, acel acoperiș de la intrarea în blocurile mai vechi. Nu de alta dar nu e de glumă, căci sunt oameni bătrîni care stau acolo în ploaie. Nu se mai poate așa!”
Trebuie să ai ceva curaj politic să ataci problema cozoroacelor de la bloc, care nu e deloc așa simplă cum ar putea părea la prima vedere. Căci nu e de joacă cu stihiile din cartiere. Bine, Zanfir și-ar fi dorit probabil să rămînă în memoria pensionarilor ca cel dintîi politruc care le-a dat un acoperiș deasupra capului. Numai că asta cu acoperișurile se joacă în altă ligă. Așa că, ce și-o fi zis culturnicul Ilie. Bre, dacă nu se poate acoperiș, măcar un cozoroc ceva să promit și eu, că uite ce minuni a făcut viceprimarul Picu cu doi saci de conserve și un jingel Iohannis scăpat pe facebook.