Ca orice politician care vrea să fie cool, pe val, la modă și în tendințe, deputatul Bogdan Ciucă a declarat azi că luptă din greu împotriva acestor ”vînzători de moarte”, cum îi place să-i numească pe șmecherii care fac bani din etnobotanice.
Tot de la Ciucă am aflat că Galațiul a ajuns în sfîrșit pe primul loc, (n.a. sau pe locul II, dacă e să luăm în calcul și Bucureștiul) la numărul de magazine de ierburi pe cap de tiner teribilist. Mai mult, cică un gălățean ar fi fost cel care a inventat această ”modă” și este, cel puțin pentru moment, principalul importator/distribuitor (n.a. am înțeles că omul și-a dezvoltat o adevărată rețea de magazine în toată țara) de astfel de droguri ușoare.
După cum era de așteptat, Ciucă nu e singurul politician care declară că și-a făcut un scop în viață din lupta împotriva etnobotanicelor. Din pluton mai fac parte viceprimarul Nicușor Ciumacenco, deputatul Florin Pîslaru, dr. Paul Ichim și alții. De altfel, nu cred că există vreun politician care să spună altceva. Problema apare cînd îi întrebi ce rezultate au. Deși politicienii noștri au o grămadă de idei sau inițiative legislative, ba unii chiar fac proteste în fața magazinelor, ierbarele băieților șmecheri prosperă de la o zi la alta. Iar explicația neputinței lor sună cam așa: ”N-o să vă vină să credeți, dar vînzătorii ăștia de etnobotanice sînt foarte inventivi și fac ce fac de intră mereu în legalitate. Noi dăm legi dar ei se adaptează mereu situației. Și cînd ne ducem peste ei în control sînt mereu cu actele în regulă.”
Galațiul e pe locul I. La etnobotanice
-->