Se anunță vremuri din ce în ce mai căcăcioase în Galați. În timp ce aproape totul se scumpește (de la apa chioară și pînă la gaze și în curînd la gigacalorie), Galațiul se umple de șomeri de la lună la lună. Și nu am pretenția că am descoperit eu acum gaura din covrig, căci rata șomajului ia liftul cam de 4 ani încoace, fără a da semne că ar vrea să coboare măcar un etaj.
În schimb, în oraș e veselie mare. Cîrciumile de cartier sînt pline încă de la ora 9.00, semn că lumea muncește cu spor, nu glumă, iar terasele de pe faleză au clienți destui seara, astfel încît la finalul lunii să iasă pe profit.
Evident, stai și te întrebi din ce dracu mai supraviețuiește acest oraș, în condițiile în care prea puțini se omoară cu munca. Pînă de curînd ni se băga pe gît placa aia obosită cu “banii căpșunarilor”, de pe urma cărora trăiau bine mersi alți 2-3 inși în Galați. Iată că s-au dus la vale și căpșunarii, dovadă că rata șomajului în Spania a ajuns la cote amețitoare, de aproape 25%.
Și în tot acest timp auzim vorbe din partea primarului Marius Stan și a prefectului Emanoil Bocăneanu (pe Bacalbașa nu îl mai pun la socoteală, că omu’ e din alt film) cum că Galațiul o duce din ce în ce mai bine, că sîntem pe drumul cel bun. Pe undeva îi înțeleg pe Stan și Bocăneanu că susțin o asemenea enormitate, pentru că asta face din fișa postului lor. Ce ați vrea să spună? Că sîntem pe marginea prăpastiei și că nu o să ne revenim în veci? Dacă ar declara așa ceva, a doua zi ar trebui să plece, să își dea demisia. Dar, dacă ar fi să facem diferența între declarațiile politicienilor și realitatea de care ne izbim cu toții zilnic, ar trebui să constatăm următorul aspect: anul ăsta este mai rău decît anul trecut, dar mai bun decît cel care vine.
