Au ajuns exemplu pentru lumea largă. Este vorba despre protestatarii din România care, seară de seară, ies în stradă pentru a-i păzi pe neisprăviții de la Guvern. Din America pînă Marea Britanie și din Vanuatu pînă în Insulele Feroe lumea vorbește despre românii care au ieșit în stradă, nu pentru un leu în plus la pensie, ci pentru o idee. Oamenii s-au săturat de corupție și corupți și, de aceea, îi păzesc non stop pe guvernanți, ca să nu mai facă o nefăcută penală. Printre ei și zeci de gălățeni: în fiecare seară, ei se adună la Prefectură, aprind lumina, îi anunță pe băieții din fruntea țării că au venit, discută, scandează, beau un ceai cald și apoi pleacă spre case.
Ne facem datoria și vă spunem ce s-a întîmplat sîmbătă, 11 februarie: oamenii (circa o sută) s-au adunat la ora 19.00 și au scandat împotriva băieților din Guvern. Pentru guvernanți au fost mesajele „Vrem să muncim, nu să vă păzim”, „Continuăm,-Rezistăm-Existăm-Demisia”, „DNA să vină să va ia” iar pentru ceilalți care nu înțeleg sau se fac că nu înțeleg „Respectăm votul dat. Cerem guvern nou, competent şi curat” și „În casă este cald şi bine, eu strig şi pentru tine”,.
Sîmbătă a fost ca în celelalte zile ale săptămînii în ceea ce privește numărul protestatarilor. Duminică, însă, este posibil să se schimbe situația. Pe FB se fac numeroase mobilizări pentru un miting de amploare la Galați și în alte orașe. Vom vedea.
Gălățenii rezistă: zeci de oameni au cerut din nou demisia Guvernului Dragnea
-->