În urma unei reclamații făcută de profesorul Petre Alexe (consilier local PDL), cel care a pierdut la mustață funcția de președinte al senatului în detrimentul actualului rector Viorel Mînzu, la Universitatea Dunărea de Jos a poposit o comisie, alcătuită din două persoane, de la Corpul de Control al ministrului Funeriu.
Dacă este să-i dau crezare rectorului Mînzu, deși cei din comisia de control nu prea aveau nicio competență în felul în care s-au organizat alegerile la Universitatea Dunărea de Jos, n-au ezitat să facă presiuni încercînd să determine reluarea alegerilor pentru Senat.
”Eu i-am rugat (n.a. pe cei din Corpul de control) ca domnul ministru, dacă consideră că trebuie refăcute alegerile, să facă o plîngere prealabilă în contecios. Deși nu aveau nicio atribuție în felul în care noi am organizat alegerile, în ideea de a salva situația și a nu se ajunge la repetarea alegerilor la Senat (refacerea alegerilor ar presupune ca cei 700 de profesori și studenți să mai fie aleși încă o dată), eu le-am pus pe masă demisia mea. Era evident că domnii de la Corpul de control veniseră cu unele idei preconcepute, cu scopul de a mă determina într-un fel sau altul să renunț la funcția de președinte al senatului”, a mărturisit Viorel Mînzu. Acesta a ținut să precizeze că nu va mai candida pentru funcția de președinte al senatului și că va face parte din echipa actualului prorector Mirela Praisler, în cazul în care aceasta va fi aleasă rector al Universității Dunărea de Jos.
Pînă azi (a fost ultima zi în care se mai puteau depune candidaturile pentru funcția de rector) s-au înscris în cursă patru profesori: Mirela Praisler, Puiu Lucian Georgescu, Nicolae Ioana și Iulian Bârsan.
Funcția de președinte al senatului, negociată ca la piață
-->