Dr. Nicolae Bacalbașa se află la primul și ultimul său mandat de președinte al Consiliului Județului (CJ) Galați. Și asta pentru că nici dracu din PSD Galați nu îl va mai susține vreodată pe Bacalbașa pentru o nouă candidatură. Iar El Bufon știe lucrul ăsta. E conștient că nu va mai pupa o nouă candidatură la președinția CJ Galați, așa că acum își face de cap, adică își bate joc de actualul mandat de președinte. Face doar ce-i trece prin capul ăla pe care unii l-ar putea confunda cu o damigeană.
De pildă, ultima preocupare a lui Bacalbașa este să le dea diplome puținilor indivizi care i-au rămas alături chiar și după ce el și-a asumat rolul de bufon, apărînd la emisiuni îndoielnice costumat în Maciu Piciu, care-i văr primar cu Cariciu. Dr. Aurel Nechita este unul dintre puținii pesediști care îi mai răspund la telefon lui Bacalbașa. Pe cei doi îi leagă o prietenie strașnică, ei fiiind cumva fondatorii mafiei doctorilor din PSD, care ani la rînd, alături de dr. Lucreția Roșca, a făcut legea în acest județ în Sănătate. Bacalbașa și cu Nechita sînt artizanii celui mai mare eșec universitar de după ’90, este vorba despre Facultatea de Medicină Galați, care scoate ciocli pe bandă rulantă.
Bacalbașa – un fel de Gaddafi, dar cu mustața sură
Este greu de înțeles de ce anume a decis Bacalbașa, în calitate de președinte al CJ Galați, să îi acorde o diplomă dr. Aurel Nechita. Desigur, un argument de 2 lei a existat acolo, în expunerea de motive din proiectul de hotărîre care va fi suspus spre aprobare în următoarea ședință a CJ Galați. Eu aș constata că, încet-încet, președintele Bacalbașa se transformă într-un soi de Gaddafi (pe numele său complet Muammar Abu Minyar al-Gaddafi, colonelul-dictator care a condus Libia între 1969 și 2011). Ca și Gaddafi, și Bacalbașa se consideră iubit de popor (probabil de poporul care privește emisiunile lui Dan Negru de la Antena 1) și crede că are mulți prieteni pe Pământ. Și le tot dă diplome, că doar nu dă de la el, ce dracu!