Hocheiștii de la Dunărea Galați au avut un an dezamăgitor, terminînd sezonul regulat pe locul 4. De fapt, dacă ar fi să fim realiști, campioana en-titre Dunărea Galați a încheiat sezonul pe ultimul loc, căci celelate două echipe care îi urmează în clasament (Steaua și Sportul Studențesc) sînt de umplutură, cu zero șanse de a urca mai sus de locul 5. Pe lîngă evoluțiile slabe în confruntările cu Corona Brașov, SC Miercurea Ciuc și Progym Gheorgheni, hocheiștii de la Dunărea au reușit contraperformanța de a lua de două ori bătaie în sezonul regulat de la Steaua Rangers București. De altfel, singurele victorii ale bucureștenilor, în afară de cele obținute cu Sportul Studențesc, au fost cu Dunărea Galați (10-2 și 5-2). Aseară (sîmbătă, 18 februarie 2017), Dunărea Galați a fost învinsă categoric cu 10-4, la Gheorgheni, pierzînd orice șansă de a mai prinde locul 3 în campionat. Dunărea mai are două meciuri de disputat în actualul campionat (acasă cu Corona Brașov, și în deplasare – la Miercurea Ciuc), însă acestea nu mai pot schimba ordinea în clasament.
Dunărea Galați – Corona Brașov, în play-off
Așadar, gălățenii termină campionatul pe locul 4, după liderul Corona Brașov, Miercurea Ciuc (poziția a doua) și Progym Gheorgheni (locul 3). În meciurile de play-off, locul 1 va juca cu locul 4, iar locul 2 cu locul 3. Prin urmare, Dunărea Galați va da piept cu cea mai bună echipă din acest sezon, este vorba despre Corona Brașov, echipă în fața căreia a pierdut toate cele patru meciuri disputate pînă acum. Gălățenii ar putea veni cu scuza că în acest sezon au evoluat și în Liga Mol, însă și Corona a participat în această competiție cu echipe din Ungaria și Serbia. Mai mult, Corona Brașov a terminat Liga Mol pe locul 5, evoluînd acum în play off, în timp ce gălățenii s-au clasat doar pe poziția a 9-a, din 11 echipe. În mod normal, judecînd după cum au evoluat cele două echipe în acest sezon 2016-2017, Dunărea Galați ar trebui să fie spulberată de brașovenii de la Corona. Însă, meciurile din play-off au oferit de nenumărtate ori surprize, așa că au și gălățenii șansa lor. Meciurile cu Corona Brașov (semifinale play-off) se vor disputa după sistemul „cel mai bun din 5 meciuri”, prima partidă urmînd să aibă loc la Brașov, în data de 7 martie 2017.