Dosarul Revoluției, căci despre el e vorba, a fost chipurile desecretizat. Cel puțin așa se laudă Eduard Hellvig, directorul SRI. Care probabil că a folosit excesiv de multă apă micelară în tot acest demers. În fapt, asistăm la un gest de PR lipsit de substanță, numai bun de adormit copiii care nu au prins mai nimic din comunism.
Eduard Hellvig ar trebui să se apuce de scris povești. Povești de aburit eroii de la revoluție. Aș fi scris Revoluție, doar că Ion Iliescu este în libertate. Asta ca să răspund la o întrebare nepusă. În esență, gestul de spălare pe mâini a lui Eduard din Pont nu are nicio legătură cu adevărul. E pur și simplu o încercare de spălare a imaginii SRI. O demachiere nereușită. O încercare de a pretinde că nu se poate pune egal între securiști și sereiști. Aiurea, se poate pune!
Dosarul Revoluției proaspăt desecretizat e în fapt o colecție ciuruită. Coafată atent și prea des periată. Iar gestul nuovosecuriștilor e absolut inutil la 33 de ani de la evenimentele sângeroase din 89. Realitatea este că desecretizarea Dosarului Revoluției, făcută de SRI, nu dezvăluie absolut nimic.
Gestul nu e doar tardiv, dar e absolut jignitor pentru eroii care au murit în 89 sau pentru rudele și urmașii lor. Dacă ar exista o brumă de bun simț în cooperativa condusă de Edurad Hellvig, atunci sentimentul dominant ar trebui să fie acela de rușine.
Și nu mă refer la rușinea de a fi continuatorii fostei securități. Nici la rușinea de a nu fi făcut nimic, timp de trei decenii, pentru aflarea și dezvăluirea adevărului. Atenție, nu vorbesc de pedepsirea celor vinovați, ci măcar de simpla spunere a adevărului.
Mă refer la nerușinarea de a continua să influențeze și manipuleze (a priori) la cele mai înalte niveluri ale puterii și de a fi în slujba oricui altcuiva, numai a a cetățenilor acestei țări nu.
