Dunărea Galați și Progym Gheorgheni au oferit două meciuri frumoase, cu un hochei plăcut ochiului, în finala mică. După confruntările de vineri și sîmbătă, Galațiul conduce cu 2-0 la general, dar scorul aproape că nu contează, avînd în vedere că vorbim despre meciuri cu o miză simbolică. Și asta pentru că locul 3 în campionatul național este un fel de a cincea roată la căruță.
Important este că atît Dunărea, cît și Progym au jucat un hochei entuziasmant, cu multe goluri și ratări și mai multe. S-a jucat frumos, fără încrîncenare (bine, nu chiar ca într-un meci amical), fără pumni și alte șicane penibile, care dăunează hocheiului. Ambele echipe și-au văzut de treabă, de jocul lor, astfel că nu e de mirare că au rezultat partide spectaculoase, pe placul tribunelor. Vineri seară a fost 7-5 pentru Dunărea, iar în seara asta s-a terminat 10-4 pentru gălățeni. A surprins plăcut evoluția celor de la Progym, care are cîțiva jucători care chiar știu hochei. Borysenko (nr. 13) este unul dintre ei, dar sînt și alți jucători tehnici care patinează foarte bine și care sînt în stare să scoată maximul dintr-o fază ce inițial nu anunță nimic. Păcat însă că la capitolul fizic jucătorii de la Progym nu stau tocmai bine. Sînt destui jucători de înălțime medie, care nu pot face față duelurilor cu jucători ca slovacul Rusnak sau Bushbacher, de la Dunărea Galați, care sînt nu doar înalți, ci și agili, capabili să dezvolte o viteză uimitoare în doar cîțiva metri. Progym Gheorgheni este o echipă admirabilă, care caută jocul, nu cafteala pe gheață, dar care nu va putea emite pretenții la titlu decît în momentul în care va aduce și jucători de 1,85-1,90 m, care să stea bine în patine, dar să știe și cu pucul, nu să fie doar niște macarale de 110 kg., care umblă doar să muște din adversar.
Următoarele două meciuri din finala mică se vor disputa la Gheorgheni (21 și 22 martie 2017) și, dacă va fi cazul, partida decisivă va avea loc la Galați, în data de 24 martie 2017.