Pasiunea pentru fotbal este pe cale să devină sport de lux la Galați. După ce au dat o găleată de bani Oțelului, de la bugetul public, fostul primar Dumitru Nicolae împreună cu fosta directoare a Direcției Economice, Doina Stamate, s-ar putea trezi „acționari” cu drepturi depline la clubul Oțelul. Conform unei notificări trimise Consiliului Local în data de 26 iunie, cei în discuție au primit deja somații pentru recuperarea prejudiciului. Vizați sunt și aleșii locali care au participat la ședința de CL, din 5 aprilie 2012, și au aprobat cu două mîini proiectul de hotărâre privind alocarea de bani clubului de fotbal Oțelul. Concret, atît fostului primar pesedist, Doinei Stamate cît și consilierilor, li se impută suma de 500.000 de euro pe care au acordat-o, ilegal, echipei de fotbal. Ca bonus, ei vor trebui să plătească și circa 80.000 de euro, reprezentînd penalități calculate pînă la data de 30 iunie 2014. Totodată, primarul Marius Stan a avut grijă să sesizeze și Comisia de Disciplină din cadrul Primăriei pentru tragerea la răspundere a funcționarilor care au pus în aplicare hotărîrea de CL, fără să constate încălcarea legii.
De ce suma alocată Oțelului este ilegală
Totul a pornit de la o decizie a Curții de Conturi Galați din 2013, care declara ilegală alocarea sumei respective către clubul de fotbal gălățean. Asta deoarece încalcă prevederile Legii educaţiei fizice şi sportului, pentru că nu sunt destinaţi „finanţării unor programe sportive de utilitate publică, aprobate prin ordin al ministrului Tineretului şi Sportului, iar beneficiarul finanţării este o structură sportivă de drept privat, cu scop patrimonial, organizată ca societate pe acţiuni, în vederea obţinerii de profit”.Primarul Marius Stan a contestat decizia la Curtea de Conturi a României, care însă nu i-a dat cîștig de cauză. Ca urmare, toți cei 500.000 de euro vor fi recuperați, chiar dacă mai există varianta unui alt recurs.
„Onorabilii” consilieri locali erau la un pas să repete prostia și în 2013. Ei au vrut din nou să aloce o sumă de bani clubului Oțelul și cu greu au fost convinși de juriști că nu este posibil. Municipalitatea nu putea susţine financiar echipa, întrucât sediul social al clubului fusese mutat la Bucureşti şi legea nu permite finanțarea cu bani de la bugetul local a unui club care nu este din oraş.