Nu pe primul loc, în orice caz.
Pînă la 1 februarie liberalii trebuie să-și desemneze candidatul pentru funcția de președinte al Consiliului Județean.
O funcție importantă pe care Nicolae Bacalbașa a reușit s-o ducă-n Spiderman, pardon, vroiam să spun în derizoriu. E drept că președintele CJ nu va mai fi ales prin vot direct, ci la blaturile de la masa verde a politicii gălățene. Cu toate astea, funcția în sine rămîne una foarte importantă și rîvnită de multe fosile din politica gălățeană.
În cazul de față, desemnarea cu pricina are importanță și pentru că cel ales va trebui să facă tandem cu Nicușor Ciumacenco, care deja a fost desemnat candidat pentru Primăria Galați.
În mod normal V.P. Dobre ar fi trebuit să fie Candidatul de la sine subînțeles. Dar vremea cînd dinozaurii făceau legea pare să fi trecut. Iar Dobre nu mai e de mult privit ca vreun tătuc prin PNL, ci mai curînd ca o locomotivă cu aburi trasă (cam cu forța) pe un peron închis.
Așa stînd lucrurile, pentru CJ se caută un liberal mai de soi sau în orice caz mai puțin controversat. Printre numele celor care se zvonește că ar fi în cărți ar fi Mihai Capră. Numai că acesta vine din zona PDL-istă și, neoficial desigur, prin partid se spune că postul ar trebui să le revină peneliștilor. Desigur, în luptă va fi aruncat și băiatul de mingi al lui Dobre, la George Stîngă mă refer desigur. Numai că Stîngă e la fel de cunoscut în județ cum sînt eu în Tegucigalpa.
Și ca spectacolul să fie complet, cică în cursa asta s-ar avînta și colegul (dar și vechiul inamic al lui Dobre) Paul Ichim. Oricum ar fi, printre liberali circulă o glumiță care spune că și dacă ar candida de unul singur (cum s-a tot întîmplat pînă acum) de data asta V.P. Dobre mai mult ca sigur că va ieși pe locul II.