Nu trebuie să fim invidioşi pe bunăstarea altora, care au avut grijă să-şi aleagă un loc de muncă unde “criză” este doar un cuvînt din DEX. De exemplu, directorii de la Transurb (Genica Totolici – PC) şi Apă Canal (Gelu Stan – PSD), societăţi aflate în subordinea Consiliului Local, adică sînt finanţate de contribuabilii din Galaţi. Cei doi au încasat prime de juma de miliard de lei vechi de căciulă, pentru că, sanchi, au avut rezultate foarte bune ca manageri, pe parcursul anului 2009. În contractele lor de muncă, ale lui Totolici şi Stan, este stipulată următoarea chestie: dacă îşi îndeplinesc criteriile de performanţă vor fi recompensaţi cu 12 salarii brute de-ale lor. Şi cum salariul brut al celor doi mari directori Totolici şi Stan este de 54 de milioane de lei vechi, prima de bun manager a ajuns undeva la 500 de milioane de lei net. E, parcă altfel vii la serviciu, cînd tocmai ai încasat juma de miliard, în afară de leafa ta lunară.
Criteriile de performanţă trasate în contractul de muncă al lui Totolici şi al lui Stan nu reprezintă mare lucru. Pe scurt, ca directori, ei trebuie să facă producţie, ca să zic aşa. Adică să facă în aşa fel încît întreprinderile să fie pe profit şi să nu aibă datorii la finele anului.
Iscusiţii Stan şi Genica
Cînd autobuzele ajung în staţii cînd li se scoală, nu după cum scrie în orarul afişat pe stîlpi, iar condiţiile oferite în mijloacele de transport în comun aduc atingere demnităţii călătorilor, este deplasat să se vorbească despre “îndeplinirea criteriilor de performanţă” a directorului Transurb. De cealaltă parte, la Apă Canal, e uşor să livrezi apă împinsă gălăţenilor, iar la sfîrşitul anului să te baţi cu cărămida în piept că eşti bun manager. Directorul Gelu Stan a profitat de majorarea pe cît de nesimţită, pe-atît de nejustificată a preţului apei potabile din ultimii doi ani, iar acum se laudă că a crescut cifra de afaceri la Apă Canal, graţie priceperii sale.
Cu 500 de milioane cred că Genica şi Stan pot bifa un concediu elegant, dar nu în ţară, unde riscă să dea nas în nas cu fraieri din Galaţi, ci undeva în Croaţia sau în Olanda, unde nu miroase a proşti.
