Ascensiunea lui Florin Pîslaru, modul în care el a reuşit să-şi facă loc în ierarhiile de după 1989, dovedeşte încă o dată – dacă mai era nevoie -, că securiştii sînt cei care fac şi desfac totul în ţara asta de căcat. De turnat la Securitate au turnat mulţi, nu asta este problema. Dar doar cîţiva au reuşit să răzbată, să-şi facă loc printre cei pe care i-au turnat, ajungînd în final să-i conducă, să ia leafă din banii acestora şi, evident, să se îmbogăţească pe cîrca lor.
Dintr-un biet inginer piscicol, care tundea peştii cu răzătoarea, Florin Pîslaru a ajuns să aibă maşini, apartamente, post de televiziune şi, mai nou, vilă în buricul tîrgului. Nu că ar fi un lucru rău să fii bogat, Doamne-fereşte, dar problema este cum a reuşit Pîslaru să ajungă la un asemenea nivel de îmbuibare financiară, în condiţiile în care nu a fost niciodată mare om de afaceri, ci doar a întins mîna la banii statului, la bugetul public adică. În 1992, cînd voi încercaţi să vă convingeţi rudele să nu voteze cu Ion Iliescu, ci cu Raţiu sau Cîmpeanu, inginerul Florin Pîslaru devenea director. Mai exact, era numit director. La Pescogal Galaţi, întreprindere la care a muncit timp de cinci ani pînă cînd a reuşit să raporteze că a falimentat-o.
Pîslaru a reuşit să reuşească. În viaţă
În anul 2000, Pîslaru începe ofensiva în mass media din Galaţi. Apare cu poză în ziare, dă declaraţii, emite păreri, explică fenomene şi trage concluzii. Brusc şi deodată, Florin Pîslaru devine cineva. Lumea îndobitocită începe să-i asculte prostiile, să-l creadă pe cuvînt. În 2005, acelaşi Pîslaru pune (scuze!) laba pe TV Galaţi, după care îşi trage şi Radio 21, devenind un fel de mogul fără portofoliu.
Iar ca tacîmul să fie complet, în 2008, măscăriciul Florin Pîslaru reuşeşte să obţină majoritatea voturilor gălăţenilor care locuiesc în Centru, devenind deputat de Galaţi. Îi convinge să-l voteze, să-l trimită în Parlament, de unde să ia 120 de milioane de lei lunar (cu sume forfetare cu tot), pentru a le reprezenta, sanchi, interesele. El, Florin Pîslaru, din CV-ul căruia lipsesc trei ani (vezi foto), adică perioada 1989-1992. Exact vremurile alea de după lovitura de stat numită revoluţie, cînd foştii turnători la Securitate au stat cu capul la cutie şi şi-au tras sufletul, ca să poată reveni apoi în forţă pentru a nenoroci alte destine.
