Tocmai cînd aveam senzația că războiul dintre primarul Marius Stan și directorul Ecosal, Ionuț Pucheanu, tinde să ia o pauză iată că vin informații proaspete, chiar din sînul Primăriei Galați, ca să zic așa.
Surse demne de toată încrederea, dar care au vrut să-și păstreze anonimatul și funcția, mi-au dezvăluit că în ultimele trei zile Stan a dat telefoane ca turbatul încercînd să-i pună pietre-n pubelă directorului Ecosal. A amenințat, a făcut spume, a bătut cu pumnul în masă și cu telefonul în perete poate, poate s-o intimida cineva și l-o convinge pe Pucheanu să-și dea demisia.
Dar uite că Pucheanu nu doar i-a arătat că este candidatul cel mai tare în clanță (eu așa am înțeles din emisiunea pe care a avut-o săptămîna trecută cu Dana Potorac), că n-a gustat deloc gluma cu demisia de onoare, dar și că este cel mai norocos la capitolul demisii în alb.
Pentru cei care nu știu, atunci cînd Stan a numit noua garnitură de directori, de prin primărie și de pe la societățile din subordine, le-a cerut proaspăt – unșilor demisiile în alb. Și credeți-mă că n-a crîcnit nimeni la această formă evidentă de șantaj, care, spun unii, în funcție de felul în care este ulterior folosită (demisia cu pricina) poate fi ușor interpretată ca abuz în serviciu.
În fine, în cele din urmă Marius Stan s-a decis să apeleze la arsenalul greu și a scos de la naftalină demisia în alb a directorului Ecosal. Toate bune și frumoase, iar Ionuț Pucheanu mai avea puțin și obținea o grămadă de timp liber pentru a-și organiza în liniște campania electorală.
Numai că în urmă cu ceva timp, candidatul PSD la Primăria Galați și-a schimbat buletinul. Habar n-am dacă a fost vreo întîmplare, o strategie sau noroc chior. Să zică el dacă are curajul. Cert e că atunci cînd Stan a verificat datele, demisia în alb nu prea mai era de actualitate în sensul că nu prea mai erau aceleași date.
Acuma ce să zic, nu mă bucur de bucuria lui Pucheanu, dar cînd mă gîndesc la cît s-a ofticat Stan parcă mi-a luminat cineva ziua. Închei cu o singură curiozitate: oare demisia în alb a lui Pucheanu o fi ca tubul de la hîrtia igienică Zewa? Adică poate fi aruncată în veceu tot la fel de simplu și ușor?