Îl mai țineți minte pe călugărul Vasile, cel invocat de candidatul Emil Constantinescu în campania pentru prezidențiale, din 1996? Călăgărul Vasile era un fel de confident al lui Constantinescu, pe care însă nimeni îl văzuse la față. Un soi de nălucă, la fel cum este “tanti Maria” pentru ziaristul Costel Crângan, pe care dl. redactor șef al cotidianului Viața liberă o invocă în editorialul de astăzi. Emil Constantinescu s-a folosit atunci, în 1996, de numele așa-zisului călugăr Vasile pentru a-i da decisiva lui Ion Iliescu, în dezbaterea finală televizată, întrebîndu-l pe acesta, pe un ton grav: “Domnule Ion Iliescu, credeți în Dumnezeu?”. Asta în condițiile în care tov. Iliescu, școlit la Moscova, făcuse deja greșeala impardonabilă de a se declara liber cugetător (ca să nu zic ateu) într-o țară ca România, eminamente religioasă, cu aproape 90% dintre cetățeni ortodocși.
Costel Crângan, farul luminos după care se ghidează în viață tanti Maria din Țiglina
Dl. Crângan nu dă decisiva nimănui. Căci la Viața liberă încă se scrie ca pe vremea d-nei Katia Nanu și a lui Radu Macovei: se identifică zeci pe persoane vinovate pentru o situație critică (cum ar fi, de pildă, lipsa apei calde în tot Galațiul), dar nu se dau nume. Nu există vinovatul 1, vinovatul 2 sau vinovatul 3, ci “de vină este clasa politică”. Și asta pentru că e mai comod să dai vina pe personajul colectiv care, de fapt, nu există, decît să te pui rău cu X sau cu Y.
Revenind la dl. Costel Crângan, vă las să parcurgeți fragmentul pe cît de patetic, pe atît de amuzant din editorialul semnat astăzi de domnia sa, în care face referire la tanti Maria, un soi de călugăr Vasile, dar de sex opus, citez: “Cunosc o bătrânică ce locuieşte în zona Ţiglina. E singură şi se chinuieşte să supravieţuiască dintr-o pensie de 800 de lei. Dar e cu întreţinerea la zi. Ca să plătească facturile mari, tanti Maria face iarna CAR, iar vara achită ratele. E mereu într-un carusel al vieţii la limită şi ştiu că mai degrabă mănâncă pâine goală decât să aibă datorii. Probabil că data viitoare când mă va întâlni, tanti Maria mă va întreba, cu seninătatea celor 80 de ierni pe care le duce în spate, de ce nu are ea apă caldă. Şi n-o să reuşesc să-i explic. Căci nu pot explica absurdul”.
