Atunci cînd treaba merge prost în Primăria Galați, primarul Marius Stan este primul care scoate vinovații pe interval. Și, ca naiba, de fiecare dată alții sînt de vină pentru că un lucru a ieșit prost. Astrele, planetele și Mercur retrograd în Balanță, dimpreună cu Dumnezeu și Sf. Petru, par să uneltească pentru a-i da peste cap planurile primarului Stan. Ar fi cazul acum, la final de an 2015, să rememorăm cîteva dintre cele mai penibile eschive ale primarului Stan, prin care el a încercat să paseze motanul în brațele altora, luîndu-ne pe toți de proști.
1. Eșecul Calorgal. Primăria Galați a plătit pierderi de 90% pentru apa caldă livrată astă vară gălățenilor, însă pentru chestia asta nu primarul Stan a fost de vină că a încheiat un troc absolut neavantajos cu ArcelorMittal, acceptînd să plătească aiurea aburul tehnologic facturat de Combinat. De vină pentru toate problemele trecute ale Calorgal a fost găsit directorul Cristian Istrate, căruia primarul Stan i-a cerut public demisia. Istrate a demisionat, iar primarul Stan, cel care a insistat să îl pună pe Istrate director la Calorgal, este bine mersi, pregătindu-se să candideze pentru un nou mandat la primărie.
2. Garajele din Mazepa. De un an și jumătate (martie 2014), zona din spate de la Ancora, lîngă Școala nr. 28, arată ca după bombardament. Asta după ce primarul Stan, în elanul său muncitoresc, a purces să dărîme garajele din zonă pentru a face un loc de joacă, locuri de parcare, etc. O inițiativă extrem de bună, nimic de zis. Problema este, însă, că primarul Stan mai întîi a tăiat și apoi a măsurat. Unele garaje din zonă nu puteau fi demolate, astfel că primarul Stan a trebuit să se judece cu proprietarii terenurilor din Mazepa și să le plătească despăgubiri în bani pentru a dărîma construcțiile. Primarul Stan nu a admis că a greșit atunci cînd a decis să demoleze în Mazepa fără să se intereseze mai întîi despre soarta grarajelor și a terenurilor din zonă.
3. Tunelul (subtraversarea Dunării). O idee fixă are primarul Stan și pe asta se tot străduiește să o pună în practică, însă oamenii răi nu îl lasă să o implementeze. Tunelul pe sub Dunăre (că doar nu pe deasupra) nu se va construi în timpul vieții noastre nu pentru că proiectul în sine nu este fezabil, aiuritor, ci din cauză că Guvernul României se opune din toate puterile. Cel puțin asta este varianta aruncată pe piață de actualul primar al Galațiului. Marius Stan a tot dat vina pe Guvernul Ponta pentru că nu a luat în considerare Tunelul de la Galați și a inclus Podul de la Brăila în MasterPlan. În concluzie, acel Victor Viorel Ponta pe care primarul Stan îl pupa în cur în timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 2014 este de vină pentru că Tunelul de la Galați nu va rămîne decît un proiect care va înghiți 3 milioane de euro de la bugetul local pentru un pîrț denumit studiu de fezabilitate.
4. Iluminatul festiv 2015. Galațiul este singurul oraș mare din România care nu este iluminat festiv de sărbători, însă vina nu aparține în nici un caz primarului Marius Stan. Nu, oameni buni, de vină este o biată angajată a Primăriei Galați, care ar fi uitat să scaneze o hîrtie pentru atribuirea licitației pe SEAP. Desigur, asta este varianta primarului Stan, care ne crede proști pe toți. Așadar, dacă Galațiul este lăsat în întuneric, de sărbători, dacă nu există luminițe în oraș care să anunțe venirea Crăciunului și a Anului Nou, nu primarul ales al Galațiului este vinovat, ci o tanti care nu avea altă treabă mai importantă de sărbători decît să îl saboteze pe primarul Marius Stan.
Dacă tot vine din lumea fotbalului, de la Oțelul Galați, primarul Stan ar trebui să știe că atunci cînd echipa înregistrează rezultate slabe, antrenorul plătește cu funcția. La Primăria Galați, antrenor este acum cetățeanul Marius Stan. În aproape 4 ani de mandat, nu l-am auzit niciodată pe primarul Stan să admită că măcar un lucru a ieșit prost și din vina lui. Să recunoască bărbătește că pe undeva a greșit și el cu ceva. Nu, primarul Stan s-a obișnuit să îi învinovățească pe alții, el fiind un soi de Fecioara Maria care este tot timpul sabotat ba de subalterni, ba de horoscopul neprielnic, ba de Feng Shui-ul potrivnic.