Noi vorbim despre integrarea în spațiul Schengen, ne ofticăm la modu’ patriotic atunci cînd nemții și francezii ne dau cu flit, dar uităm o chestie: în anul 2011, niște români din România se înghesuie să se arunce în pielea goală în Dunărea înghețată, ca să prindă o cruce, iar alți români din România se calcă în picioare ca să îi vadă. Și toate astea în numele unei sărbători religioase, Boboteaza.
De ce s-ar arunca un om întreg la minte în Dunăre ca să prindă o bucată de lemn, care nici măcar de grătar nu e bună, că e udă? Ca să îl vadă niște habotnice cu urechile turtite în batic, care apoi se înghiontesc ca să își umple cu apă, sanchi, sfințită bidoanele de 5 litri cu care au venit la subraț?
Trebuie să fii prea prost să te arunci despuiat în apa înghețată la semnul unui nene îmbrăcat pînă în gît cu trei pulovere episcopale pe el, care apoi se duce să se dea cu icre de Manciuria la ouă, în timp ce tu rămîi să te bucuri de premiul primit, halind capu la peștele din conserva de hering.
Niște nimeni
Dar ați observat cît de mîndru este cel care a reușit să înhațe crucea din sloiurile de gheață? Zici că l-a prins pe Dumnezeu de piciorul de lemn, iar Bărbosul Suprem i-a dat bilet de intrare la loja oficială din Rai.
Am constatat că, în fiecare an, presa îl ia pe prinzătorul de cruce cu apelativul “fericitul cîștigător” sau “norocosul”. Care-i, frate, fericirea atunci cînd ieși din apă cu ouăle cît ovarele de furnică, iar tot restul anului îți va dîrdîi stomacul la fel de tare a sărăcie? Cine își mai aduce aminte, de pildă, cum îl cheamă pe nenea care a prins crucea anul trecut, de Bobotează, la Galați? Nimeni, pentru că ăștia care sar în Dunărea înghețată ca să prindă o bucată de lemn sînt atît de proști, încît merită să rămînă niște nimeni!
