Nu știu cum se face, dar, de fiecare dată cînd dă zăpada, pe țăranii cocliți din Galați îi apucă hărnicia. Și li se pune pata pe covoarele lor persane din sufragerie sau din baie, cumpărate “din depozite” ori de la țiganii ambulanți care merg cu ele în cîrcă pe stradă. Cum a stat ninsoarea, imediat îi vezi pe țărănoi coborînd mîndri din scara blocului cu covoarele înfășurate în jurul gîtului, de parcă ar purta fular D&G. Caută apoi un loc unde zăpada nu a fost pîngărită de bocanci, după care își întind covoarele lor persane pentru care au făcut foamea timp de 6 luni ca să își permită să le cumpere. Mai întîi pun zăpadă pe ele, le lasă așa preț de cîteva minute, și încep să le ia la bătaie, să dea cu ghioaga în ele. La mintea lor de cretini, țăranii care bat covoarele pe zăpadă chiar cred că le curăță, că le fac de zici că sînt scoase din țiplă. De unde să știe ei, țărani cocliți aduși cu japca în orașul Galați cu ocazia construcției Sidex-ului, că praful nu are cum să iasă dintr-un covor ud, înmuiat în zăpadă? Dimpotrivă, praful se transformă în nămol, cam cum aveau ei toamna pe ulița natală, cînd ploua mai tare. Dar ei sînt mulțumiți că persanul lor din sufragerie are acum culorile proaspete, că se vede că a fost curățat cu simț de răspundere.
