Deși se circulă de ceva timp pe cele patru artere, deabia astăzi a avut loc lansarea oficială a proiectului de modernizare a B-dului Oțelarilor, străzilor Stadionului, Frunzei și Gheorghe Asachi.
Conferința cu pricina s-a desfășurat la Parcul de Soft, o locație care a cam lăsat de dorit. Trec peste faptul că în Parcul de Soft nu exista nicio picătură de internet (la ăla wireless și free, mă refer) dar sala (de conferințe) cu pricina părea că se dezintegrează. Atîrnau niște ațe din tavan, nu mergeau toate luminile, ce mai, atmosferă de oameni gospodari.
Marele absent al lansării a fost primarul Marius Stan care s-a dat rănit și l-a trimis la înaintare pe vicele Florin Popa. Cică ar fi fost plecat prin județ, dar probabil că era într-o misiune secretă, căci purtătorul de cuvînt al Primăriei Galați, Mihai Costache, a fost extrem de zgîrcit în detalii. Alături de Florin Popa a stat Costel Hanță (director la Direcția de proiecte și finanțări externe) în calitate de manager de proiect și Luminița Mihailov (director general – Asociația pentru dezvoltare regională sud-est).
După sala de conferințe, hai cu tramvaiul pe teren
Imediat după discursurile sforăitoare a urmat plimbarea cu tramvaiul. Și că tot veni vorba de tramvai, uite că uitam să vă spun că a fost prezentă și Genica Totolici, directoarea de la Transurb. Deci toată lumea a putut circula fără să composteze bilet, nu de alta dar nu cred că s-a născut încă controlorul care să oprească un tramvai în care se plimbă Genica Totolici.
Străzile arată bine, cu pistele de bicicliști au cam îmbulinat-o
Adevărul e că pe cele patru artere se circulă excelent. Ok, mai sînt cîteva capace care clămpăne, mici denivelări, dar una peste alta străzile arată bine. Chiar mai bine ca la Brăila și cînd spun asta mă refer în special la liniile de tramvai. Dacă la Brăila atunci cînd treci peste ele se simte, ei bine, pe cele patru artere proaspăt modernizate nu există problema asta.
N-am putut să ratez ocazia de a-l întreba pe constructor cum naiba a gîndit treaba cu pistele de bicicliști, care, așa cum am scris aici, cam dau în stîlpi, în special pe strada Frunzei. Lucian Florea, care din cîte am înțeles eu a fost șeful de șantier, a recunoscut cam cu jumătate de gură că pistele de bicicliști au fost făcute în condițiile astea pentru că fuseseră prevăzute în proiect.
Adică trebuia să scrie la broșură că au fost realizate 12.200 de metri de piste pentru cicliști. Ce n-a prevăzut niciun proiect a fost faptul că pe strada Frunzei proprietarii au refuzat mutarea stîlpilor de iluminat în curțile lor și așa se face că strada a rămas tot îngusta (are sub 12 m), iar stîlpii cu pricina se dau șmecheri în mijlocul pistelor de cicliști.