O nouă achiziție de tramvaie se va face de la vechea firmă de la care municipalitatea a mai cumpărat și în trecut. Singura deosebire este legată de finanțare.
Șase tramvaie noi vor poposi în Galați. De această dată, banii vor veni prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Unica ofertă depusă până la termenul limită din 18 august la licitația organizată de Primăria Galați a fost a producătorului român Astra Vagoane Călători Arad.
Tramvaie cu supliment
Conform datelor publicate de Economica.net, obiectul achiziţiei îl constituie șase tramvaie noi de capacitate medie. A căror valoare estimată este de 48 milioane de lei fără TVA. Pe perioada de derulare a contractului, care este de 34 luni. Dar nu mai târziu de 30 iunie 2026. Autoritatea contractantă mai poate achiziţiona, în baza aceluiași contract, suplimentar, încă două tramvaie noi. La același preț cu cele ofertate, cu aceleași caracteristici cu cele ofertate sau superioare celor ofertate, dacă furnizorul de tramvaie a lansat în aceasta perioadă produse de ultimă generație, superioare celor ofertate.
Se ajunge astfel la o valoarea totală estimata a contractului de 64 milioane de lei fără TVA, valoare care cuprinde valoarea estimată a tramvaielor care fac obiectul prezentului contract (șase) inclusiv cantităţile suplimentare de tramvaie noi (două) care vor putea fi achiziţionate în baza clauzei de revizuire specificată în propunerea de contract.
După cum spuneam la început, nu e prima experiență a municipalității cu constructorul arădean. În 2018, Primăria Galați a desemnat câștigătoare oferta Astra Vagoane Călători în cadrul unei licitații pentru achiziția a 18 tramvaie.