Procurorii și polițiștii din Galați au din nou treabă din cauza alcoolului. Noaptea trecută, anchetatorii s-au trezit cu o crimă pe cap. După ce au consumat mult alcool, doi frați s-au luat la bătaie. La final unul va ajunge la cimitir, iar celălalt la pușcărie.
Varianta, neconfirmată încă de anchetatori, spune că frații din satul Umbrărești Vale erau beți morți când a început scandalul. Unul dintre bărbați nici nu se va mai trezi din beție pentru că a fost omorât în timpul bătăii. Celălalt își târâie mahmureală prin fața polițiștilor și procurorilor care l-au descoperit la puțin timp după tămbălăul care a îngrozit comunitatea rurală. Petrecărețul pus pe scandal a fost reținut pentru 24 de ore și, probabil, va fi arestat preventiv, sub
acuzația de omor calificat.
Tot la capitolul zvonuri scurse pe sub ușă poate fi încadrată informația potrivit căreia criminalul și-ar fi recunoscut fapta. Vom reveni.