Ieri a fost şedinţă de Consiliu Judeţean. Adică Consilierii judeţeni s-au întîlnit ca să facă nimic. Nimic bun pentru gălăţeni, evident. Plictiseală mai multă ca la şedinţele de CJ, cred că nu este decît la cele ale Consiliului Local. Sau invers.
În principiu, lucrurile decurg cam în halul următor. Există o ordine de zi pe care o cunosc toţi consilierii. Sau măcar aşa se presupune. Apoi preşedintele CJ, Eugen Chebac, citeşte falocratic ordinea cu pricina. Fac o paranteză şi vă mărturisesc că eu cînd îl văd pe Chebac nu-mi dau seama cînd e treaz şi cînd e treaz de beat. Revin la CJ. La fiecare punct de pe ordinea de zi, Eugen Chebac întreabă la mişto dacă cineva are ceva împotrivă. Se mai găseşte cîte-un revoltat care spune că nu ştiu ce nu e bine, dar în CJ există o majoritate, aşa că degeaba. După ce Consilierii judeţeni votează punctele de pe ordinea de zi, toată lumea pleacă acasă.
Ieri, Chebac & CO a hotărît suplimentarea bugetului local al CJ cu 4 milioane de lei. Faza tare e că mai bine de jumătate din aceşti bani s-au dat pentru acoperirea prostiilor făcute de Marinela Dobrea. Cum nu ştiţi cine e Marinela Dobrea? Marinela Dobrea e tanti care a obţinut în 2007, în calitate de director la Protecţia Copilului, 400
miliarde lei faţă de 89 cît fuseseră în 2006. Adică 60% din bugetul total
al Consiliului Judeţean. Vă mai spun că duduia asta a făcut ce a vrut cu banii din bugetul de la Protecţia Copilului şi a lăsat în urmă cîteva găuri negre pe care acum Consilierii judeţeni le acoperă din banii noştri. Ar mai fi de spus că Eugen Chebac s-a scremut cam jumătate de an pînă a reuşit s-o dea afară pe terminatoarea de fonduri.
Ieri, Direcţiei
Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului i s-au alocat
2.300.000 lei. Din aceşti bani 2.065.000 lei se duc pe cheltuieli personal. Cică pentru plăţi compensatorii a explicat, destul de evaziv, Chebac. Adică toţi “nepoţii” Marinelei angajaţi pe bază de şpagă şi carnet de partid primesc acum de la preşedintele CJ, adică de la noi din buzunar, un cadou sub formă de plăţi compensatorii. Foarte tare! Ar mai fi
59.000 de lei care trebuie daţi înapoi de pe urma unui proiect european făcut prost şi 176.000 lei echivalentul unei dubiţe care a ajuns în propietatea unei fundaţii caritabile.
Cu ocazia rectificării de buget, Serviciul Public Judeţean de
Administrare a Domeniului Public şi Privat a primit suma de 130 mii
lei, iar Centrul Militar Judeţean 70 de mii de lei. Pentru
Învăţămînt s-au dat 957 mii lei, din care 550 mii a
primit Centrul Judeţean de Resurse Educaţionale, 24 mii lei Şcoala
specială “Constantin Pufan”, 374 mii pentru tichete cadou şi 9 mii lei
pentru olimpiade. Cultura a primit şi ea 245 mii lei. De
asemenea, s-au mai dat 10.000 lei pentru dobînzi şi 387.000 pentru
cofinanţări.
Consilierii Judeţeni acoperă găurile făcute de Marinela Dobrea
-->