Legală sau ilegală, uite că demolarea pizzeriei da-Isi a început cu avînt muncitoresc încă de joi seara și a continuat și astăzi, vineri, 2 septembrie 2011, după cum s-a jurat aici viceprimarul Nicușor Ciumacenco. Am fost și astăzi la fața locului și vreau să vă spun că am constatat că s-au făcut progrese considerabile: pe jos era moloz, bre, iar pizzeria da-Isi devenise decapotabilă, în sensul că nu mai avea acoperiș. Dar buldozere tot nu am văzut. Viceprimarul Ciumacenco a dat însă asigurări că în zilele ce urmează vor sosi și buldozerele, astfel că marți, 6 septembrie, pizzeria da-Isi, situată în coasta Bisericii Mavramol, va fi rasă de pe fața pământului. Sîmbătă și duminică nu am cum să trec pe la locul demolării, dar promit că luni o să merg să vizitez șantierul, să mă conving dacă viceprimarul Ciumacenco e om serios, sau pizzeria va fi culcată la pămînt nu marți, ci poimarți.
Apropo de Ciumacenco, mi-a atras atenția o chestie. Atît joi, cît și vineri era înconjurat de cîțiva băgători de seamă de la partid (PSD), care nu știu ce căutau la fața locului. Joi l-am zărit pe Neculai Zburlea, mare șef la ADP, iar vineri (astăzi) pe lîngă Ciumacenco se gudura Cristian Gâscă, adică directorul Poliției Locale Galați. Ar fi bine ca data viitoare Ciumacenco să vină cu o servietă la el, să aibă și alde Zburlea, Gâscă etc. ce căra, să își justifice și ei prezența la demolare.
Gâscă, activ nevoie mare de față cu Ciumacenco
Și dacă tot venise la fața locului, plicitisit să îi tot privească pe muncitoriii de la Ecosal cum rașchetează acoperișul pizzeriei da-Isi (vezi pozele de pe banda de jos), directorul Gâscă de la Poliția Locală a început să se facă că lucrează. Unul din subalternii lui, un polițist local, tocmai prinsese în cîrlig un șofer care parcase aiurea pe str. Bălcescu. Și îi completa proces verbal (foto alăturat), în timp ce șoferul vocifera că nu există locuri de parcare, că asta-i mîrlănie din partea primăriei. Gâscă, care era de cealaltă parte a străzii, împreună cu Ciumacenco, s-a dus repede să vadă care-i treaba. Nu am auzit ce a vorbit Gâscă acolo cu șoferul, dar mie mi-a părut tare mulțumit că încă un gălățean a fost amendat. E, este că își merită toți banii din leafă acest Gâscă?