 |
| Mănînci, deci te servim |
Au apărut de toate naţiile în ultimii ani. Unele mai stilate, altele mai cu pretenţii, altele strategic aşezate prin intersecţii. Fostele împinge tava au fost înlocuite de restaurante cu specific: italian, chinezesc, indian, etc. Toate bune şi frumoase. Se pare, însă, că la capitolul respect pentru client mai avem multe de învăţat. Probabil că asta se întîmplă şi pentru că neregulile semnalate de clienţi se transformă instantaneu în pretext de şpagă pentru autorităţi. Şi ca să nu fim acuzaţi că avem ceva cu cineva, vă prezentăm un caz semnalat de un cititor căruia îi mulţumim.
Stimată redacţie,
M-am hotărât să scriu aceste rânduri întrucât m-am săturat de atitudinea afişată de administratorii unor localuri publice din Galaţi. Mi s-a întâmplat frecvent să nu fiu servit la timp, să nu primesc ceea ce am comandat, sau să nu mi se aducă un bon fiscal la achitarea notei de plată (mai mult decât atât, pot afirma că sunt posesorul a 2 facturi consecutive, eliberate la interval de 1 an de zile).
Până acum am sancţionat aceste „mitocănii” prin simpla mea absenţă din acele locuri, însă îmi dau seama că, dacă voi continua în acest mod, poate în curând nu voi mai avea unde să stau la terasă şi să savurez o băutură rece.
Ultima „aventură” care m-a determinat să iau atitudine s-a întâmplat chiar de Sfânta Marie, când, fiind în oraş cu prietenii, ne-am decis să ne oprim la o terasă. Alegerea noastră a fost Casa Românească (crâşmă situată pe strada Cuza – A NU SE INTERPRETA CA O RECLAMĂ), întrucât dispunea de toate atuurile pentru reţeta unei seri perfecte: terasă descoperită, grădină plină de flori şi muzică bună. Asta până în momentul în care a început spectacolul: 10 minute pentru a te observa un chelner (deşi nu erau toate mesele ocupate astfel încât să aibă o scuză că e foarte ocupat), în alte 5 minute au fost aduse meniurile, iar după alte 10 minute putem în sfârşit să comandăm. Întrucât e vară şi era extrem de cald, evident toată lumea a ales băuturi reci (alcoolice sau doar răcoritoare), iar domnişoarele care ne însoţeau s-au hotărât şi asupra unui desert.
Ceea ce a stricat întreaga seară de vineri a fost replica chelnerului „nu vă putem servi băuturile decât dacă se comandă şi mâncare”. Nu conta faptul că nu ne era foame, sau că era ora 20.30 şi, cel puţin în ceea ce mă priveşte, nu mănânc la ore atât de înaintate, trebuia să comandăm mâncare, altfel nu am fi fost serviţi. Întrucât mi-am dat seama că acel chelner era doar mesagerul administratorului/patronului crâşmei, am încercat să rezolv situaţia într-o manieră elegantă şi am mers să discut cu „stăpânul casei” (a se citi administrator) care însă, spre surprinderea mea(sau nu), a dat aproximativ aceeaşi replică: este vineri seara, Sfânta Marie, şi servim doar clienţii care comandă şi mâncare.
Poate (dar e foarte puţin probabil) aş fi fost de acord cu această replică, dacă la intrarea în crâşmă ar fi fost afişat un anunţ de acest fel, aşa încât cel puţin să nu fi pierdut aproximativ 25 minute până să aflu. Chiar şi în aceste condiţii, acest administrator/patron nu cunoaşte un lucru elementar: din moment ce are o astfel de afacere (în contact direct cu oamenii), trebuie să respecte nişte reguli elementare. Nu poate impune nişte reguli abuzive doar pentru că este proprietar. Primordial ar trebui să fie respectul pentru client, pentru că dacă nu ar avea clienţi afacerea lui nu ar mai exista.
Oricum lui îi este puţin indiferent întrucât dacă nimeni nu ia atitudine, şi cel puţin până acum nu am văzut aşa ceva, (cu mici excepţii) afacerea va merge. Românii vor veni în continuare şi vor accepta chiar şi la ore târzii în noapte să se îmbuibe cu mâncare (fie că vor sau nu), doar pentru că asta e decizia „stăpânului casei”.
În speranţa că aceste rânduri vor fi băgate în seamă vă doresc „poftă bună”!
