Să îmi spună și mie cineva ce e creștin în faptul că niște băieți se avîntă în apele înghețate ale Dunării după crucea de lemn aruncată de cel mai fericit dintre preoții locului? Nu că nu ar conta, dar trec ușor peste faptul că o parte din băieții veseli sînt foști pușcăriași (n-am auzit de niciun olimpic să sară ca oligofrenul iarna-n baltă) și deci exemple numai bune de urmat. Și peste întîmplarea că Casian le dă curajoșilor cîteva milioane de lei (adunați de pe la cutia milei probabil – bani neimpozitați, vă asigur), așa ca să vadă că a lor credință n-a fost în zadar. Pentru întreținerea ”ritualului”, cum ar veni. Dar întrebarea rămîne. Din ce tradiție creștină, recte ortodoxă, vine obiceiul ăsta transformat în show, în fiecare an de Bobotează? Și ce ar trebui noi să învățăm din asta? Care e pilda? Că e cam prea subtilă pentru gusturile mele și uite că-mi scapă esența.
Aghiazma ne-nghiontită e pe jumătate nesfințită
Nu cred că a fost lăsată Bobotează de la Domnu fără ca cre(ș)tinii participanți la eveniment să nu-și dea niște genunchi în coate pentru a se putea purifica apoi cu apa sfințită. Și doar aghiazmă e pentru toată lumea, nu ca la promoțiile de pe la supermarketuri. Dincolo de cretinia creștinilor care se caftesc pentru aghiazmă, o mare parte din vină o are Casian, după umila mea părere. Păi el e direct responsabil de felul cum e organizată Boboteaza. Numai că pe Casian îl doare fix în cruce de întîmplarea că habotnicii, deci electoratul fidel, se luptă mai ceva ca la Rovine, pentr-un pumn de agheazmă. Alte lucruri sînt importante, dovadă că jandarmii și cei care asigură ordinea la aveniment se retrag imediat după ce Casian pleacă de pe lîngă butoaiele de aghiazmă. Iar în urma lor, mulțimea se dezlănțuie cuprinsă așa, parcă de o evlavie ecumenică greu de explicat fără pansamente. Asta e, victime colaterale cum a veni. La urma urmei și credința presupune puțină suferință/umilință, nu?
