Am fost de vreo două ori la mănăstiri. Mai demult, cînd eram mic, am fost “cu clasa”, cum se zice, deci oarecum cu japca, căci nu m-a întrebat nimeni dacă am chef sau nu să merg la mănăstire. Dar ăsta era programul excursiei, așa că nu a comentat nimeni. Iar a doua oară am mers din inerție, căci eram în Bucovina și trebuia să vizităm și noi ceva, să ne facem că sîntem turiști, să simțim că nu am dat banii de pomană la pensiune.
Așadar, îi înțeleg pe cei care merg să viziteze o mănăstire, să se uite după curul măicuțelor, în timpul anului, dar nu pot să îi sufăr pe ăia care se duc să facă Paștele la mănăstire. Din punctul meu de vedere, aceștia sînt niște ipocriți, niște maneliști care, spre deosebire de Florin Salam, își fac cruce mai des.
După ce tot anul au ars-o aiurea, păcătuind și în somn, brusc, de Paște, pe mulți îi izbește dorința să se căiască. Și se duc la mănăstire, căci așa au auzit ei că se curăță, sanchi, sufletește și trupește. Ei cred că dacă dorm 2-3 nopți în niște chilii insalubre, cu paturi din 1900-toamna, stau un uichend fără televizor, internet sau ziare, își fac nevoile în veceuri dintr-alea cu tălpi și mănîncă ciorbă de gulii la prînz – au suferit deja de trei ori mai tare decît Iisus pe cruce, deci e clar că Dumnezeu le-a șters toate păcatele, apăsînd Ctrl A și apoi Delete.
Ce dracu, bre, dacă Dumnezeu le ștergea păcatele celor care se înghesuie să stea de Paște la mănăstiri, nu mai erau de mult locuri în Rai.
