Pare greu de crezut dar apa reciclată de la aerul condiționat, mai ales dacă este păstrată în peturi de plastic, are efecte miraculoase.
Cum la ce folosește? Nu fiți naivi e bună la o grămadă de lucruri.
De exemplu, dacă bei suficientă poți admira liniștit jocurile marinărești de Ziua Marinei. E drept că Marius Stan nu s-a mai obosit să organizeze anul acesta jocuri marinărești (terminați cu mofturile astea mici burgheze, că n-o fi musai ca Ziua marinei să aibă jocuri marinărești), dar după două gîturi luate soldățește din sticla din poză, sînt convins că le veți putea povesti nepoților în detaliu cine a recuperat porcul de la capătul prăjinii unsă cu vasilină.
Și dacă mai beți puțin o să vă jurați, a doua zi după Sf Maria, că Ziua Marinei s-a ținut la Faleză ca în fiecare an. Și că cele două găuri fuseseră astupate la timp pentru ca nu cumva să calce Casian prin ele cînd aruncă crucea-n Dunăre.
Vestea bună e că dacă beți toată sticla sînt 99,99% șanse să înceapă să vă doară la trident de Ziua Marinei, tunel, aerostradă sau aeroport și nu vă veți gîndi decît cum dracu să vă ușchiți din minunăția asta care-și spune Noul Galați.
În fine, dacă totuși nu plecați aveți grijă că vineri, la 10.30, la foișorul de pe faleză se joacă Cei trei purceluși. Numai că aveți grijă cît beți din sticla aia pentru că o să trebuiască să le explicați copiilor ce posturi ocupă cei trei în Primăria Galați, și cine-i bulangiu ăla de lup care-i fugărește de-au ajuns să rîgîie numai cîntăceli și gale de box. Restul e de la caniculă, să știți!