Numai mîine nu e duminică și alde Primăria Galați nu anunțaseră unde anume plantează scena pe care vor presta cîntăcioșii cu prilejul Festivalului Scrumbiei.
E drept că și cu programul, pe care eu l-am trîntit la sfîrșitul textului ăsta, organizatorii s-au scremut cam mult, dar asta-i viața. Dar scena, bre, unde puneți scena? Că după scrumbii bănuiesc că o să se orienteze gălățenii luîndu-se după fumul produs de grătare. Hai că nu vă mai fierb și vă zic ce soluție au găsit organizatorii pentru amplasarea scenei. Și înțeleg că nu le-a fost ușor, avînd în vedere că zona de la Elice arată ca după bombardament sau după vreun test nuclear subteran.
Ei bine, scena va fi amplasată în dreptul bisericii Precista, de-a curmezișul străzii cum ar veni (evident, traficul auto va fi restricționat). Deci cam pe unde e gardianul ăsta din poză, cu fața înspre trecere Bac și spatele la Hotel Vega. Inițial ai zice că e pusă cam aiurea, dar dacă ținem cont de groapa de la Elice aș zice că opțiunile au fost drastic limitate.
Bănuiesc că s-a ales varianta asta și pentru a se evita orice eveniment nedorit care ar fi fost posibil să se producă în jurul zonei surpate de la Elice.
Bine, bre, și alde Alexandra Ungureanu și Crash unde cîntă pînă la urmă?
-->