Bietul Bacalbașa cred că mai avea un pic și dădea anunț în New York Times de bucurie că a fost recompensat cu o banală scrisoare de mulțumire, în urma participării sale la un simpozion și mai banal. Președintele Consiliului Județului (CJ) Galați, Nicolae Dobrovici Bacalbașa, a dat ordin, zilele trecute, ca pe site-ul instituței pe care el o conduce să fie postată știrea că Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) i-a trimis o scrisoare de mulțumire. “Adresa de mulțumire” (vezi foto) este și în ziua de azi în capul site-ului CJ Galați, pentru că, vorba aia, tot mapamondul trebuie să afle cît de apreciat este președintele Bacalbașa. Am parcurs și eu adresa primită de Bacalbașa din partea ANFP, adresă pe care președintele CJ Galați a prezentat-o public, hipnotizat de fericire, de parcă ar fi fost primită de la NASA. Din această adresă (uite-o AICI) aflăm că președintele Bacalbașa a fost apreciat la a VIII-a ediție a Conferinței internationale “Inovație și calitate în sectorul public”, care a fost organizată de ANFP și s-a desfășurat la Sibiu. Cei care nu știu exact ce s-a întîmplat la “congresul” de la Sibiu ar putea fi tentați să creadă că Bacalbașa a revoluționat sectorul public cu luările sale de cuvînt, că le-a schimbat zodia organizatorilor prin discursul său inovator, din moment ce aceștia s-au gîndit să îi trimită o scrisoare oficială de mulțumire.
Bacalbașa se laudă de parcă ar fi descoperit apa caldă și mersul pe jos
Mă, am zis eu în sinea mea, e dat în mă-sa acest Bacalbașa. Uite cît de apreciat este el de alții, în timp ce noi îl luăm peste picior și îl acuzăm că e paralel cu administrația publică. Astea fiind zise, am fost curios să verific pe site-ul ANFP ce a fost cu această conferință și ce premii au primit Nicolae Bacalbașa și Consiliul Județului (CJ) Galați, condus de același Bacalbașa. Pe site-ul ANFP, în știrea referitoare la desfășurarea conferinței de la Sibiu, Bacalbașa și CJ Galați nu apar nici măcar în lista celor care au primit o amărîtă de mențiune. Au fost trei secțiuni de premiere, cu locul 1, 2 și 3, plus două mențiuni la fiecare categorie din concurs, însă, cum ziceam, Galațiul și Bacalbașa nu se regăsesc în aceste ierarhii făcute de ANFP. Păi, și-atunci care-i treaba cu mulțumirile primite de Bacalbașa, mulțumiri pe care el s-a grăbit să le posteze pe site-ul CJ Galați, de parcă ar fi fost recompensat cu Premiul Nobel pentru Medicină? Răspunsul este simplu, oameni buni: astfel de scrisori de mulțumire precum cea primită de Bacalbașa au primit toți participanții la conferința de la Sibiu. Organizatorii au fost oameni educați și s-au gîndit să îi bage în seamă pe toți cei care au venit la congres, trimițîndu-le o scrisoare de mulțumire, că doar nu îi costa mare lucru să expedieze o depeșă prin Poșta Română. Este o formă de respect, dacă vreți. Așa se procedează în lumea civilizată: bagi omu’ în seamă pentru că a binevoit să dea curs invitației tale de a lua parte la conferință/congres/simpozion. Vă dați seama cît de rupt de realitate este Bacalbașa, din moment ce încă mai crede că ăia de la Sibiu i-au mulțumit pentru că el a fost regele conferinței, fraților!