Astăzi, în jurul orei 9.45, am călcat un cîine cu mașina, în timp ce conduceam liniștit pe str. Radu Negru, cum cobori către str. Traian. Nu cred să fi avut mai mult de 30 km/h, căci tocmai făcusem stînga de pe b-dul G. Coșbuc după ce în prealabil stătusem la semafor, deci nu apucasem să prind cine știe ce viteză. Oricum nu obișnuiesc să conduc ca dementul, mai ales în oraș, ci încerc să nu depășesc viteza maximă admisă. Totul s-a întîmplat, desigur, într-o fracțiune de secundă. Am văzut cu coada ochiului cum din partea dreaptă, de după o mașină parcată, îmi sare ceva în față. Pe moment nu mi-am dat seama ce este. Pe bune, am crezut că este o minge, căci de pe trotuar o fată de vreo 14-15 ani alerga înspre carosabil. Și deodată am simțit o lovitură dedesubt, în scutul mașinii. S-a auzit destul de tare. Nevastă-mea, care era cu copilul în spate, s-a speriat: “Iulian, l-ai călcat!”. Am privit în oglindă și am văzut cum un cîine s-a ridicat de pe caldarîm și a zbughit-o pe celălalt trotuar. M-am bucurat pentru bietul cîine că a scăpat cu viață (deși nu știu cît de bine i-o fi acum, sper să își revină) și am înjurat-o în gînd pe stăpîna lui.
După care gîndul mi-a zburat instantaneu către următoarea dilemă: aș fi putut sau nu să evit cîinele? Nici acum nu știu ce să răspund. Și nici nu vreau să mă gîndesc prea mult la treaba asta, pentru că din experiența mea ca șofer (multă, puțină) am învățat un lucru: niciodată, dar niciodată să nu tragi de volan atunci cînd îți sare un animal (cîine, pisică, șobolan, găină, vulpe, oaie, etc) în față. Și asta pentru că viața ta și a celorlalți pasageri din mașină este mai importantă decît a unui cîine. Decît să te duci pe contrasens și să te izbești de o altă mașină sau de un stîlp, mai bine să plîngă o proastă care nu merită să aibă în îngrijire un cîine.
