În materie de cocalari și pițipoance sîntem tentați să credem că le-am cam văzut pe toate. Cu toate astea, noțiunea de ”a te sparge în figuri” capătă semnificații din ce în ce mai nebănuite. E ca o taină care se revelează cu greu în urma șopingului de prin magazinele cu produse de firmă. Unghiile de 5 cm pline de fineti, poșetele de dimensiunea sacoșelor de rafie purtate la braț, izmene de firmă, pantofi pe cuie – gen holșurub, buric bronzat asezonat cu cercel, cureaua D & G, etc. sînt condiții necesare, bineînțeles, dar nu suficiente.
Ultima fiță e dădaca de mall. Adică un fel de doică multifuncțională. Procedura e standard. Se ia o duduie amărîtă și, dacă se poate, cît mai zbîrcită și se îmbracă modest spre sărăcăcios. Rolul ei este de a face parte din decor sau, mai exact, de contrasta, de a scoate în evidență strălucirea pițipoancei. Pentru a nu exista îndoieli, tanti duduia este pusă să care căruciorul prin tot magazinul. În tot acest timp, pițipoanca o tratează pe dădacă ca și cum ar fi badigard sau animal de companie. Desigur, zgarda e invizibilă, dar condiționarea pare totală. Culmea e că în tot acest timp pițipoancă se simte nu doar importantă, ci chiar mărinimoasă, crezînd trup și tatuaje că îi face un bine amărîtei ce-i cară sacoșele.
Antropologia pițipoancelor de mall
-->